- Cultural - nr. 151 / 2 August, 2008 Revenind la contributia filosofiei aristotelice la conturarea conceptului de Dumnezeu, si mai ales asupra rolului argumentului cauzalitatii in sustinerea filosofica si nu numai teologica a existentei Sale, in consens cu Aristotel putem afirma cu certitudine ca Dumnezeu exista in afara unor determinari cauzale, ganditorul grec conferindu-I atributul de cauza prima _ causa causorum, pe fondul unei indeterminari, din El emanand ipostazele inferioare Lui, ceea ce desemnam prin creatie. Se cuvine sa evidentiem aportul lui Aristotel la aceasta complexa problematica pe care o analizam, cea legata de puterea divina, chiar daca este considerat un filosof materialist, acest mare ganditor avand suficiente "contributii" la intelegerea problematicii ce vizeaza aceasta categorie teologica si filosofica, care este divinitatea. Ramane decisiv din acest punct de vedere argumentul cauzalitatii in demonstrarea existentei lui Dumnezeu, alaturi, desigur, si de alte contributii, la fel de importante. Prin intermediul acestui principiu, Aristotel argumenteaza ca, daca ceva se misca trebuie sa existe altceva care il misca, iar acesta, la randul lui, trebuie sa fie miscat de altceva, si asa mai departe. Dupa el, nu putem merge la infinit, si ca atare trebuie sa existe un prim motor, ceva care sa puna in miscare toate lucrurile. Dar acest prim motor nu poate fi el insusi in miscare, caci atunci el ar trebui sa se miste pe sine insusi. Acel miscator nemiscat este dupa parerea lui Aristotel, Dumnezeu, numai prin existenta Lui putand explica miscarile tuturor lucrurilor din lume. El numeste "potenta" capacitatea unui lucru de a primi un atribut , o proprietate si "act" faptul de a avea acea proprietate. Dupa Aristotel, Dumnezeu nu poate fi potenta, intrucat ar putea fi creat de altcineva, sau ar putea sa se transforme, sa devina altceva decat este, ceea ce