Întâlniri la ceas de seară, discuţii politice, mici şicane, toate, udate un ceai sau cu un pahar de vin, făceau deliciul familiilor înstărite din Craiova de odinioară.Pătrundem în atmosfera saloanelor de altădată, în „Clubul Bobolin“, cum îl numeau doamnele care l-au înfiinţat, însoţiţi fiind de însemnările Olgăi Gigurtu, publicate sub titlul „Amintiri care au dispărut de când mi-aduc aminte“. Facem întâi cunoştinţă cu Ţaţa Luţa, „sora vitregă după tată a moşului nostru Costache Aman, sora bună a lui Alecu Aman, consilier la Curte şi în urmă preşedinte, a lui Iorgu Aman şi a lui Teodor Aman, vestitul artist pictor“. Odată prezentările făcute, suntem poftiţi în primitoarea sa casă, la una dintre adunările fără prea mari pretenţii. „Deşi nu era bogată, îi plăcea să primească. Erau câţiva în casă, căci şedeau cu dânsa fiica ei, frumoasa Maritza, cu soţul ei Titulescu şi copiii lor, apoi cei doi băieţi ai ei, amândoi militari. Îi plăcea însă să se înconjoare de rude şi prieteni, şi ea, cea mai în vârstă, să-i strângă împrejuru-i, şi asta mai în toate serile“. Şirul amintirilor Olgăi Gigurtu legate de minunatele seri petrecute în salonul Ţaţei Luţa continuă: „Lumina nu era foarte puternică, «trataţiile» - foarte simple, dar zâmbetul cu care te primea ţinea loc de tot ce putea lipsi şi plecai mulţumit de această casă ospitalieră“. Apoi avem ocazia s-o cunoaştem mai bine pe Ţaţa Luţa, care era o femeie „foarte chibzuită. Atât îmbrăcămintea ei, cât şi lucrurile din casă şi din dulapul ei de rufărie erau de-o neînchipuită curăţenie. Îţi făcea plăcere să-i vezi dulapul cu oglindă, în care îşi ţinea rufele frumos rânduite pe şiviţe de olandă brodată şi, între ele, câte un flacon de apă de Colonia sau un săpun parfumat sau un pachet de ciocolată, din care da micilor şi numeroşilor săi nepoţi, căci era darnică şi simţea mare plăcere să dea“. Lumea o iubea, toţi îndrăgeau at