Primul dicţionar de istorie literară locală, semnat de Vasile Şelaru, nu a trecut neobservat. Încă de la lansare deja taberele erau împărţite. Unii afirmau că acesta este un demers bun pentru Braşov şi pentru relevarea unor aspecte ce altfel ar rămâne cu siguranţă necunoscute pentru publicul larg. Alţii, de cealaltă parte, afirmau că un asemenea dicţionar este unul subiectiv, axat doar pe anumite aspecte. Scriitorul, afirmau câteva voci, a acordat un spaţiu mai mare unor nume care nu ar fi meritat acest lucru, iar altele au fost doar amintite, însă nici aşa consemnarea nu a respectat nota de obiectivitate, deoarece amprenta lor asupra literaturii nu este foarte evidentă. Ba mai mult, Vasile Şelaru nu s-a rezumat să facă un dicţionar clasic, ci a vrut să-l facă altfel, astfel că lucrarea sa este deschisă printr-un studiu introductiv asupra istoriei locale şi a contextului în care s-a dezvoltat literatura în acest spaţiu. Şi pentru acest lucru a fost taxat de către cei care au întâmpinat cu reticenţă apariţia dicţionarului. Un alt aspect care i se reproşează este faptul că un dicţionar presupune ani de critică literară în spate, nu doar lecturare, ci şi practicare.
- De ce o asemenea lucrare - un dicţionar de istorie literară, pe plan local?
- Era nevoie de un asemenea dicţionar care să vorbească despre toţi cei care au activat în Braşov încă de la primul text tradus în limba română. Era nevoie ca aceştia să fie cunoscuţi, nu doar de o elită, ci chiar şi de cititorii largi. Sunt o mulţime de scriitori, cercetători, despre care braşovenii chiar nu ştiu nimic, cum ar fi Drăguşanu, Tempea etc. Pe de altă parte, literatura română din Transilvania a fost şi este încă minimalizată, redusă doar la o funcţie politică decât estetică. Corect ar fi fost ca prezentarea istoriei literaturii române să fie făcută progresiv, unitar, nu pe capitole, aşa cum s-a întâ
