Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Theodor Stolojan nu vrea să candideze la parlament

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 august 2008 ·

După mai multe săptămâni în care a evitat să dea un răspuns tranşant în legătură cu posibila sa candidatură pe vot uninominal, dar la numai o zi de la trasarea colegiilor în Capitală, prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a anunţat ieri, la Târgovişte, că nu va intra în competiţia electorală pentru parlamentare.

Aflat pe lista scurtă a potenţialilor premieri PDL care să „tragă“ partidul în campanie la nivel naţional, Stolojan a revenit însă cu precizarea că este dispus să renunţe la Parlamentul European pentru o funcţie la vârful viitorului guvern.

„Nu voi pleca din Parlamentul European pentru a fi deputat sau senator în Parlamentul României. Am început o treabă acolo, o continui“, a spus el, declarându-se însă flexibil, „în măsura în care urmează să îndeplinesc o funcţie importantă în România“.

Premierul de campanie,lansat pe 11 august

Declaraţiile sale vin cu mai puţin de două săptămâni înainte ca partidul să-şi desemneze oficial, pe 11 august, premierul de campanie. Printre numele vehiculate se află şi cel al fostului primar al Capitalei, Adriean Videanu, sau al fostului ministru Vasile Blaga, democrat-liberalii neexcluzând însă şi un candidat-surpriză. Varianta candidaturii lui Stolojan la parlamentare era însă serios luată în calcul de democrat-liberali fie pentru judeţul Dâmboviţa, fie pentru Bucureşti, în confruntarea cu greii PNL.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea! Detalii de ultim moment de la MApN

Ziua Constanta acum 32 minute
Autorităţile au emis, sâmbătă, 13 septembrie, un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care cetăţenii au fost informaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi îndemnaţi să adopte măsuri de protecţie.

Daniel Zamfir critică Guvernul pentru renunțarea la plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază

Mediafax acum 2 ore
„Curat murdar, dle prim-ministru! Care-i rațiunea pentru care domnul Bolojan refuză să continue plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază? Că aici nu e vorba de cheltuieli nejustificate și nici să păstrăm bugetari în aparatul de

Medicamentele generice ajung pe lista de compensare cu o întârziere de până la doi ani! Anunțul APMGR

Ziua Constanta acum o ora
Producătorii de medicamente generice atrag atenția că introducerea acestor tratamente pe lista de compensare are loc cu întârzieri de până la doi ani, ceea ce afectează grav accesul pacienților la terapii esențiale și subliniază că, în ultimii 10 an

Superliga: UTA Arad – FC Argeş 3-3, gazdele au revenit, din nou, de la 0-3

News.ro acum 2 ore
Echipa arădeană UTA a terminat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-3, cu formaţia FC Argeş, în etapa a 9-a din Superligă. Oaspeţii conduceau cu 3-0 după prima jumătate de oră. Meciul de la Arad a avut două părţi distincte. În prima jumăta

FOTO-VIDEO. Explozie la Madrid! Zeci de persoane rănite într-o cafenea

Ziua Constanta acum o ora
O explozie produsă sâmbătă într-o cafenea din capitala Spaniei, Madrid, a rănit 21 de persoane, dintre care trei sunt grav, au anunțat serviciile de urgență. Explozia a avut loc la ora 15:00 (01:00 GMT) în Vallecas, un district din centrul-sud al Ma

Daniel David vrea să demisioneze dacă moțiunea simplă a opoziției trece. „Nu mai am de ce să fiu ministru”

HotNews acum o ora
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă, la Digi24, că îşi va da demisia din funcţie în cazul în care moţiunea simplă pe educaţie, depusă de AUR, va fi adoptată de Parlament. Daniel David a fost întrebat dacă îşi va depune mandatul în

Donald Trump anunță că impune sancțiuni dure Rusiei dacă NATO se aliniază și renunță la petrol rusesc

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci când toate țările din NATO se vor pune de acord și vor începe să facă același lucru și când toate statele din alianța nord-atlantică

Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, luată în calcul de coaliţia de guvernare

Ziua Constanta acum 3 ore
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a confirmat că decizia de a nu prelungi măsura de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare, fără nicio opinie contrară la momentul respectiv. Oficialul a explicat

ANM a emis cod galen de VÂNT puternic pentru 11 județe. Cât timp este valabilă avertizarea meteo

Gandul acum 4 ore
Potrivit meteorologilor, de sâmbătă, ora 20:00, până duminică, la ora 8:00, în judeţul Caraş-Severin, precum şi în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h, iar la altitudini mari, în general d

Poliția de Frontieră Peste 130 de autovehicule furate descoperite la frontieră în primele opt luni ale anului 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
În perioada ianuarie - august 2025, în urma misiunilor desfășurate în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență, polițiștii de frontieră au descoperit, la nivel national, 135 autovehicule și utilaje aflate în atenția autorităților. Î

Vremea

București
acum

24°
sâm.

18°/25°
dum.

16°/27°
lun.

16°/19°
mar.

15°/26°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/26°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/27°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/25°
dum.

19°/22°
lun.

17°/22°
mar.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

14°/20°
mar.

12°/22°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/27°
lun.

13°/24°
mar.

13°/27°