Amintiri din Balcic, evocate cu sensibilitate si gratie de doamna BALCICA MACIUCA

Ne aflam intr-un apartament maricel, dintr-un bloc cochet, construit in Bucuresti prin anii 30, pe o strada cu nume frumos: Romulus. Strada asta serpuieste prin inima Bucurestilor, in partea cea mai veche a lui - cea care a scapat, ca prin minune, de buldozerele lui Ceausescu. Pe strada asta a locuit, candva, si si-a scris "Medelenii", un mare avocat si scriitor: Ionel Teodoreanu. La capatul strazii, "peste drum", e scoala primara de pe strada Mantuleasa, in care a invatat Mircea Eliade. Si, un pic "mai incolo", pe strada Plantelor, se afla cladirea-spital in care a murit Eminescu. Intr-un astfel de spatiu incarcat de magie era normal sa existe si un refugiu pentru istorie. Un oras, candva al pamantului romanesc, a fugit de la locul nasterii sale, de langa coasta lui de mare albastra, si a venit, pur si simplu, Acasa, printre ai lui. S-a ascuns in fotografii, in tablourile de pe pereti si chiar in numele unei fiinte de exceptie, care este gazda mea si care se numeste Balcica Maciuca. Iar orasul venit acasa este cel care a primit-o, ani de-a randul, intre hotarele lui pe Regina Maria a Romaniei, orasul in care Majestatea sa a dorit sa-i fie ocrotita, pentru totdeauna, inima. Este orasul care a fost candva o podoaba a Romaniei Mari - BALCICUL.

Gazda mea e o femeie frumoasa, fara varsta, inalta, imbracata sport - in pantaloni si jacheta de lana de culoarea nisipului. Are mainile lungi si fine. In timp ce vorbim, isi tot aranjeaza o suvita de par rebela care-i cade intruna pe frunte Ma primeste cu tot firescul in apartamentul spatios, devenit muzeu din cauza minunilor insirate pe pereti - uleiuri, acuarele si desene semnate de marii pictori romani ai anilor 20, 30, 40, si care au ca tema, in majoritate, Balcicul

Orasul de pe Coasta de argint

- Ma intr