Pentru noi, Unirea (le-am spus) nu a fost un fenomen limitat si izolat undeva in istoria noastra. Unirea a decurs din toate marile sau necunoscutele momente ale istoriei nationale, ea s-a lasat incorporata in toate evenimentele care au urmat.

Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri

13 ianuarie 1979(n.r. – continuare)

Pentru noi, Unirea (le-am spus) nu a fost un fenomen limitat şi izolat undeva în istoria noastră. Unirea a decurs din toate marile sau necunoscutele momente ale istoriei naţionale, ea s-a lăsat încorporată în toate evenimentele care au urmat.

Sîntem şi noi, cetăţenii români, fericiţi de a putea trăi în trei dimensiuni acordate unitar: trecut, prezent şi viitor.

Cum şi-ar putea sărbători Unirea cea veche o ţară dacă ar fi dezvoltată în contemporaneitate?

Cum şi-ar putea sărbători Unirea un popor în genunchi?

Pentru neamul nostru este esenţial că astăzi îşi sărbătoreşte nu doar Unirea din 1859, ci toate unirile ulterioare, inclusiv unirea de azi.

Unirea nu s-a petrecut pentru umilinţă, ci pentru mîndrie.

Unirea nu s-a terminat în ziua pe care noi, urmaşii ei, o sărbătorim în amintire.

Dar unirea nu e unire fără construcţie. Unitatea naţională înseamnă, în România socialistă, construcţie naţională. Cu ochii către tricolor, să nu pierdem din vedere că fluturarea lui trebuie să aibă loc peste o patrie de locuri de muncă.

Unirea din 1859 n-ar fi decît o amintire dacă în 1979 România n-ar fi un loc al lumii în care se regăsesc demnitatea de patrie şi orgoliul adînc al condiţiei umane.

Aş fi fericit, stimaţi consăteni – considerînd că planeta toată e un sat – dacă aţi cunoaşte mereu pînă la capăt şi pînă în consecinţele de zi cu zi marele