Vestea ca se inchid, nu doar Europa libera - redactia romaneasca, dar si birourile BBC din Londra, Bucuresti si Chisinau, ar fi trebuit sa loveasca in plex societatea romaneasca.
Nici acum patru ani, cand s-a redus substantial durata programelor romanesti ale Europei Libere, protestele nu au fost mai consistente. S-au trimis cateva scrisori, s-au scris cateva articole de presa, cativa politicieni trecuti de varsta pensiei au transmis condoleante. Si cam atat. S-ar putea spune ca mai toata lumea, chiar si cei care au varsat o lacrima, a considerat, in sinea ei, ca vremea Europei Libere a trecut. Si nu numai, dar si a transmisiunilor BBC in limba romana. S-ar fi spus ca toti cred ca valorile democratiei au devenit o a doua natura pentru romani, ca jurnalistii au invatat ceva din slugarnicia activistilor de la Scanteia si Lupta de clasa si ca sunt convinsi acum ca e mai important adevarul si nu cine stie ce figurant politic, adus de valul de mizerie in fruntea treburilor tarii, ca societatea insasi s-a maturizat si are puterea de a respinge manipularile, intoxicatiile, dezinformarea, populismul sau demagogia. Ca putem triumfa in fata dictaturii, orice forme ar lua ea. In acest caz, ar fi fost, intr-adevar, momentul ca Europa Libera, unul dintre cele mai cunoscute si longevive produse ale Razboiului rece, sa se odihneasca in pace.
Europa Libera a fost casa mea vreme de treizeci de ani. Nascut si mai ales educat intr-o Romanie sovietizata, vandalizata, intr-un sistem in care terorismul era produs pe scara industriala de institutiile statului, unde valorile erau tezaurizate in bezna puscariilor, nu puteam decat sa fantazez la Europa ca la o evadare din infern. Intre Occident si Orient cazuse cortina de fier, cu greutatea unei ghilotine. O vreme am gasit refugiu in prietenia celor din jur. Am ridicat redute de carti si prieteni pentru a ma apara de viituril
