Si a mai fost, inca o data, Garana!
Fara frunti incruntate
La Garana se ajunge dupa un drum plin de serpentine ce leaga Resita de varful Muntelui Semenic. Un sat nemtesc - Wolfsburg - cu case albe, stradute luna de curate, in care civilizatia si traditia se simt la tot pasul. "Motto-ul nostru este: asa am trait inainte, asa traim acum", scrie la intrarea unui mic muzeu satesc si, intr-adevar, intreaga asezare pare cumva incremenita in timp. Peisajul este si el o bucurie: pasuni, dealuri inverzite, paduri. Undeva, la 2-3 kilometri, intre doua coline impadurite, se vede un ghemotoc metalic: scena. Locul de pornire a festivalului ce a ajuns un eveniment remarcabil pe harta jazz-ului european se afla in sat, la hanul "La Rascruce", acolo unde si astazi se aduna artistii la o bere sau o afinata. La inceput, se tineau cateva concerte pentru prieteni, acum, la editia a 12-a, au venit la Garana peste 15.000 de oameni. Din punct de vedere logistic, organizatorii - care au marele merit ca au creat aici un eveniment de asemenea anvergura - au fost depasiti.
Fara indicatoare, fara curse speciale care sa faca legatura cu prima gara, fara WC-uri, fara cosuri de gunoi in zonele de campare Si totusi, in ciuda acestor probleme deloc minore, oamenii care intrau in spatiul de concerte, o poiana luminoasa si verde, erau senini, nu aveau cute pe frunte, batusera sute de kilometri de prin toata tara sau chiar din afara, pentru muzica si pentru natura. Nimic altceva nu mai conta. Cineva imi spunea ca a vazut in anii trecuti la Garana cea mai mare densitate de oameni cu parul alb, luminati, impacati cu sine. Alaturi de acestia s-au aflat acum si multi liceeni, studenti sau tineri veniti cu copii de cativa anisori. Pentru muzica si natura. Cel mai important la un festival este sa-si gaseasca un spirit al sau, care sa-l faca unic, cu totul diferit de evenim
