Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filosofia periutei de dinti

Publicat in Jurnalul, duminică 3 august 2008 ·

Probabil cel mai bun stomatolog care lupta cel mai eficient cu cariile, ei bine, cel mai bun stomatolog este de fapt spalatul corect pe dinti.

Probabil cel mai bun stomatolog care luptă cel mai eficient cu cariile, ei bine, cel mai bun stomatolog este de fapt spălatul corect pe dinţi. Sînt tentaţi unii să zîmbească ironic şi să considere aceasta teoria chibritului, o filosofare despre ceva care este la îndemîna oricui. Ei bine, băşcălioşii aceştia au derapat în eroare, fiindcă statistici mondiale arată că o mare parte din oameni nu se spală corect pe dinţi. Ca să nu mai amintim că, în zonele înapoiate ale Planetei, există populaţii întregi care nu se spală deloc pe dinţi. Dar revenind la metoda corectă a spălatului pe dinţi, asta trebuie învăţată conştiincios încă din copilărie. Nu degeaba japonezii strîngeau în uriaşe săli de spectacole mii de copii şi, în ritm de muzică atractivă, urcau pe scenă artişti îndrăgiţi care, împreună cu copiii făceau exerciţii de spălat corect pe dinţi. Profesorul renumit de stomatologie Constantin Găucan are o vorbă, că spălatul corect pe dinţi se face stropind oglinda de la baie din belşug cu pastă şi apă de pe periuţă. Rotind din încheietura pumnului periuţa de dinţi, se spală dinţii şi măselele de sus în jos, ca şi cînd ai scoate cu scobitoarea resturile dintre dinţi. Cei care mişcă periuţa de la dreapta la stînga procedează incorect, fiindcă spălarea este superficială şi rămîn alimente între dinţi. Încă o indicaţie: pentru a ajunge bine cu periuţa la ultimele măsele, trebuie să ţii gura închisă. Ar părea ciudat şi te-ai gîndi că trebuie să deschizi gura ca să speli ultimii dinţi. Ei bine nu. Cînd se deschide gura se contractă muşchii maxilarelor, împiedicînd periuţa să spele ultimele măsele.

Probabil cel mai bun stomatolog care lupta cel mai eficient cu cariile, ei bine, cel mai bun stomatolog este de fapt spa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 29 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°