La cei aproape 92 de ani, mesterul Nicolae Nica a fost oaspetele de seama al Muzeului Satului, usa la care a batut prima oara cind avea 20 de ani. Dimitrie Gusti ii spunea pe-atunci ca trebuie sa mai aiba rabdare.
La cei aproape 92 de ani, meşterul Nicolae Nica a fost oaspetele de seamă al Muzeului Satului, uşă la care a bătut prima oară cînd avea 20 de ani. Dimitrie Gusti îi spunea pe-atunci că trebuie să mai aibă răbdare.
Nicolae Nica a surprins în os legende, figuri, scene de luptă, istoria ţării şi chiar idei abstracte. Sînt lucruri care ne leagă de trecut şi ne asigură existenţa şi personalitatea în viitor. Nici unul dintre obiectele făcute de mîinile lui nu l-a vîndut.
Pentru a doua oară, Nica împărtăşeşte tehnica lucrării în os. Primul său volum, "Cioplitori de gînduri", şi cel lansat vineri la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", "Cronică în tăcere", sînt dedicate sculpturilor în os, gîndirilor sale, fenomenului creaţiei şi puterii de judecată. Artistul nu mai are timp pentru lucrurile comune, are o dispută cu timpul şi mai ales cu veşnicia.
CHEIE. "La lucrările mele, gîndirea este cea mai importantă. Cum să fac? De ce să fac? Acestea sînt întrebările care mă frămîntă cel mai mult înainte să trec la lucru. Lucrez mult cu dalta, cu freza, dar cel mai mult lucrez la puterea de judecată. Eu sînt şi gînditorul, şi desenatorul, şi executorul", scrie Nica în paginile cărţilor sale.
Vizibil emoţionat la lansare, meşterul a spus: "Timpul e foarte scurt. Trebuie avut grijă ce lăsăm urmaşilor, pentru că vor întreba: «Ce a lăsat mama? Ce a lăsat tata?». Banii se termină, dar piesa rămîne nemuritoare. În toate şantierele de arheologie din ţară se vede puterea osului, cît a trăit fără nici un fel de tratament. De aici am luat lecţia şi mi-am dat seama că a face ceva din os rămîne nemuritor. O