De la o zi la alta, cele doua grupari maghiare din Romania, UDMR - PCM, isi fac cand declaratii de razboi, cand de pace. Dupa esecul primelor tratative de colaborare electorala, ele au redemarat triumfal. Exista, in mod concret, un mar al discordiei intre politicienii unguri din Romania, care vizeaza, totusi, acelasi tel: autonomia?
- Intre timp, conflictul dinte UDMR si PCM s-a stins, iar intreaga istorie s-a dovedit a fi doar un abil joc politic al unei parti din elita secuiasca nemultumita de faptul ca nu participa la impartirea resurselor pe care pusesera mana liderii UDMR. Dupa ce a tunat si a fulgerat impotriva UDMR-istilor, episcopul Laszlo Tokes a batut palma cu Marko Bela si a acceptat oferta sa de "coalitie interna" pentru ca "este in interesul maghiarilor ca ambele formatiuni sa intre in parlament". Concret, PCM a acceptat cele 6 locuri de candidati oferite de UDMR sub "drapelul sau", iar UDMR a fost de acord sa accepte fara obiectii persoanele desemnate de Szasz Jeno si colegii sai. La drept vorbind, nici Marko Bela, nici Szasz Jeno nu aveau de ales: precum cei doi scorpioni din borcan, condamnati sa se crute reciproc pentru ca orice atac i-ar fi ucis, cele doua formatiuni maghiare erau condamnate la colaborare daca doreau sa intre in Parlament. Aritmetica simpla a europarlamentarelor si a alegerilor locale a aratat ca, desi PCM nu poate atinge singur pragul electoral de 5%, nici UDMR nu poate fi sigura de atingerea acestui prag, in cazul in care PCM ar face campanie impotriva sa. Electoratul maghiar captiv este in scadere, asa ca UDMR nu se poate lipsi de cele 30 de procente din voturile maghiarilor rupte de PCM la europarlamentare si oferite lui Laszlo Tokes, care a reusit, astfel, sa obtina un mandat de independent in Parlamentul european.
Crearea PCM a fost, asadar, o demonstratie de forta, o simpla manevra menita sa asigure si altor
