Deşi statul român este din ce în ce mai interesat în a-şi asigura o bună imagine externă, specialiştii apar accidental. Sursa: Vlad Stoicescu

În afară de formarea „din mers“, nu există altă metodă de a produce specialişti în diplomaţia autohtonă. România nu dispune de o instituţie de tip occidental care să ofere pregătirea necesară pentru o asemenea meserie. Personalul MAE vine cu propriul bagaj de cunoştinţe din zona dreptului, istoriei sau a ştiinţelor politice şi obţine „calificarea diplomatică“ prin contact direct cu realităţile protocolare.

Cel puţin jumătate din pregătirea unui diplomat român are un caracter profund empiric. Reprezentanţii Institutului Diplomatic Român, singura instituţie de profil care participă la formarea profesională în domeniu, sunt categorici: deşi statul român este din ce în ce mai interesat în a-şi asigura o bună imagine externă, specialiştii apar mai degrabă accidental şi ca rezultat al unui efort individual de autoeducare. La 146 de ani de la înfiinţarea ministeriatului în domeniul Afacerilor Externe, EVZ a provocat o dezbatere despre trecutul şi viitorul corpului diplomatic românesc.

Mediocritate diplomatică

Ce ne lipseşte ca să contăm cu adevărat într-un domeniu care se hrăneşte constant din expertiza specialiştilor pe care îi produce? „O populaţie de cel puţin 80 de milioane de locuitori“, admite franc istoricul Alin Ciupală. Cu alte cuvinte, România nu este şi nu va fi un actor global pe scena internaţională pentru că nu dispune, natural, de potenţialul necesar. Corpul diplomatic este pur şi simplu adecvat nevoilor actuale. O lacună răsare totuşi în context: nu avem experţi specializati pe domenii, ci doar diplomaţi cu abilităţi profesionale care le-ar permite, la limită, să facă faţă onorabil în majoritatea situaţiilor.

„Din punct de vedere instituţional, România nu