Reclama este sufletul comertului- daca reclama e proasta, am putea spune ca e bolnava. Si in acest caz ar trebui vindecata. Dar cum sa-o tratezi, daca nici macar nu realizeaza ca sufera! Mai pe sleau ar fi vorba de vesnica indiferenta si lipsa de profesionalism, metehne pe care de obicei le rezolvam cu o usoare fluturare a mainii, in semn de lehamite, “eh, traim in Romania!” Proverbialul nostru balcanism, caci despre asta e vorba, daca tot nu ne mai deranjeaza prea tare, nu ar merita sa mai stricam cerneala pe el, dar uitam un lucru. Nu suntem de capul nostru. Nu suntem singuri pe Pamant! Si cei care vin sa ne viziteze-ca la pomul laudat, vin cu sacul! Ca sa aiba unde baga nemultumirile?!
O familie respecatabila din California, de pilda, si-a exprimat deunazi nemultumirea fata de o pensiune cu nume sonora din oras. La ora pranzului, dupa o asteptare de 27 de minute, desi la restaurant nu erau decat doua mese ocupate, chelnerita care in cele din urma a venit la masa lor, s-a deranjat doar ca sa le spuna ca la acea masa serveste colega, asa ca mai au de asteptat. Colega nu se arata, astfel ca oamenii au mai asteptat, ca dupa alte minute lungi sa revina aceeasi duduie ca sa le spuna, plina de nonsalanta ce aducea mai degraba a batjocura:”colega e ocupata, asa ca am sa va servesc eu”. ( O pasa, cat de darnic esti!) Nemultumiti de acest tratament la care nu se asteptau, fiind obisnuiti cu o alta lume “decat cea kafkaniana,” in care traim noi, cei doi au plecat la un alt restaurant, unde au fost tratati omeneste, cu promptitudine si amabilitate, asa cum ar fi normal in alimentatia publica. Domnul D. P. care a sunat la redactie (cei care doresc pot afla numele si nr. sau de telefon) mi-a povestit ca in America, primul venit e primul servit, chiar daca “imediat dupa mine ar fi venit Mr. Bush, chiar si el ar fi trebuit sa astepte, daca nu ar fi fost decat un singur
