Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două proiecte rezidenţiale în centrul istoric al Braşovului

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 4 august 2008 ·

84 de locuinţe noi vor fi ridicate în centrul Braşovului. Deşi ne-am obişnuit ca proiectele rezidenţiale să fie construite la periferia oraşului, acolo unde întinderea terenului, dar şi preţul pe metrul pătrat sunt avantajoase, compania Ancodom SRL şi-a concentrat atenţia asupra zonelor de prim interes dintr-un oraş.

„Sub Cetate” şi

„Grădina cu pini”

„Pine Garden” şi „Sub Cetate” rămân deocamdată singurele ansambluri rezidenţiale aflate în construcţie în centrul istoric al Braşovului. Ansamblul „Pine Garden” va cuprinde patru clădiri tip vilă, cu etaj şi mansardă, având 48 de apartamente de trei şi patru camere. „Grădina cu Pini” este amplasată în cartierul Schei, la mai puţin de un kilometru de Biserica Sfântul Nicolae şi de prima şcoală românească. Celălalt proiect, „Sub Cetate”, propune 36 de locuinţe de două, trei, patru şi cinci camere, amplasate pe strada De Mijloc, în Braşovul Vechi, la mai puţin de un kilometru de Piaţa Sfatului. Cele două ansambluri rezidenţiale vor fi predate la cheie până în 2010. Preţul de vânzare al apartamentelor este de circa 1.500 de euro / metru pătrat construit + TVA.

Spaţii generoase,

finisări de lux

„Caracterul exclusivist este dat de poziţionarea ultracentrală, numărul mic de unităţi locative, suprafeţele utile generoase şi finisajele de înalt nivel ale apartamentelor, precum şi de serviciile integrate de administrare şi securizare a proprietăţilor”, a declarat reprezentantul companiei dezvoltatoare. Clădirile sunt amplasate pe proprietăţi complet împrejmuite şi beneficiază de parcări acoperite şi supraterane, alei pietonale, locuri de joacă şi de recreere, spaţii verzi. Apartamentele de trei camere în „Pine Garden” vor avea living, două dormitoare, bucătărie, două holuri, două băi, o terasă de 8,2 mp. În medie, suprafaţa utilă a apartamentului de trei camere este de 85 mp, fără a i

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 30 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°