Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii se bat pentru autonomie

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 august 2008 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Neptun, la reuniunea Asociaţiei Comunelor din România, că primarii trebuie să se bată pentru obţinerea autonomiei locale, afirmând că sunt politicieni care nu doresc acest lucru şi care vor ca edilii să vină în genunchi la Bucureşti. „O problemă dureroasă este descentralizarea. Sunt multe ezitări la nivel central încă din 1990. În acest guvern s-a început ceva, dar s-a oprit. Veţi auzi politicieni care spun că descentralizarea nu trebuie făcută pentru că primarii nu ştiu să gestioneze. (...) Vor controlul conştiinţei politice a primarilor, vor să-i facă dependenţi, să meargă în genunchi la Bucureşti“, a spus Băsescu. Şeful statului a mai spus că descentralizarea este acelaşi lucru cu autonomia locală şi i-a îndemnat pe primari să lupte pentru ea. După ce preşedintele Asociaţiei Comunelor, Emil Drăghici, a anunţat finalizarea unei agende a comunelor, care va fi un ghid pentru autorităţile locale, dar şi pentru cele centrale, şeful statului a spus că documentul acoperă toate aspectele de interes pentru mediul rural. „Acest document acoperă practic toate aspectele de interes pentru mediul rural şi-l voi susţine ori de câte ori voi avea ocazia. Voi cere partidelor să privească atent acest document şi să nu mai inoveze lucruri pe care le analizează de un an, iar programele de guvernare trebuie să aibă exact punctele de pe agenda comunelor“, a spus Băsescu. Preşedintele a apreciat că este prima dată după ’90 când se adoptă un astfel de document, care este complet „depolitizat“. „Este un document tehnic, pragmatic, este pe priorităţi şi reuşeşte să se constituie într-un ghid util şi pentru partidele politice“, a adăugat preşedintele. Băsescu s-a referit şi la decalajul economic existent în prezent între mediul urban şi cel rural. În opinia sa, problemele sunt provocate de dependenţa localităţilor din mediul rural faţă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, James Stavridis, anticipează sfârșitul Alianței Nord-Atlantice

HotNews acum o ora
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluție ar putea fi d

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 6 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 4 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°