Luni, 4 august, a fost prima zi de tranzactionare a titlurilor de stat la Bursa de Valori Bucuresti. Dupa mai multe amanari, acestea au fost admise la tranzactionare incepand de astazi, fiind disponibile pe segmentele REGT si DLST ale Bursei de Valori Bucuresti.
Un pachet de 99 obligatiuni de stat, cu scadenta in octombrie 2011, au fost tranzactionare la 94,7784%, valoarea tranzactiei a fost de 1.000.195,02 lei (aproape 285 mii Euro). La acest pret net, randamentul curent al acestor titluri se ridica la 8,44%. “Fara indoiala, cel mai important eveniment al zilei a fost admiterea la tranzactionare a titlurilor de stat. Desi se spera ca lichiditatea pietei sa creasca substantial, acest lucru se lasa asteptat. Din punct de vedere al rulajelor, acestea au fost extrem de reduse.
Evolutia, al nivelul indicilor, a fost mixta, la finalul sedintei doar BET-FI avand o valoare sub cea de referinta. Cea mai consistenta apreciere au avut-o companiile din domeniul energetic, dupa publicarea unor estimari legate de un profit substantial obtinut de Petrom Bucuresti. Tranzactiile, la nivelul intregii piete, au depasit 17,3 milioane lei , adica 4,94 milioane Euro, transferurile pe piata Futures avand valoarea de 0,18 milioane lei”, explica analistii de la Prime Transaction.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 1,12%, pana la 6.096,74 puncte, în timp ce indicele compozit BET-C a crescut cu 0,69%, ajungand la 4.477,94 puncte. Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a coborat cu 0,52% pana la 34.513,84 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,35%, pana la 14.218,93 puncte. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,42%, la 630,92 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a cr