Campioana olimpică de la Atena vrea să se odihnească înaintea Olimpiadei şi să reducă numărul de antrenamente. Sursa: AP
Camelia Potec îşi agaţă ultime speranţe de a mai obţine medalii de Olimpiada de la Beijing, fiindcă se va retrage din activitatea competiţională imediat după episodul China. Înotătoarea din Brăila vrea să îşi reconfirme valoarea şi să cucerească un nou titlu olimpic, aşa cum a făcut la Atena, în 2004, când s-a impus în proba de 200 de metri liber.
EVZ: Va fi mai greu la Beijing decât la Atena?
Camelia Potec: Orice concurs este greu. Vom vedea la faţa locului. Performanţele au crescut mult faţă de Olimpiada de la Atena. În primul rând îmi doresc să fiu sănătoasă.
Ţi-e teamă de concurenţă?
Mai mult mi-e frică de avion decât de concurs. (Râde).
Lectura, un mod de relaxare
Pleci mai repede decât restul delegaţiei. De ce?
Fiindcă aşa vrea antrenorul meu. O să am un stagiu de pregătire de două săptămâni. În Satul Olimpic o să ajung pe data de 4 august. Acomodarea contează enorm. De aceea sunt prima în China. Nu voi plăti bani din buzunarul meu pentru că ajung mai repede. Sunt totuşi campioană olimpică.
Ce vei face în stagiul de pregătire?
Trebuie să am grijă de mine. O să pun accent pe odihnă şi mai puţin pe înot. O să mă plimb, o să citesc cărţi poliţiste, de acţiune. Stagiul meu de pregătire va fi într-un oraş port din China. Va fi linişte.
Şi chinezii se vor bate pentru podium
E ultima ta Olimpiadă?
Da. Nu mai pot concura la Londra, fiindcă o să fiu deja bătrână. În proporţie de 90 la sută, această Olimpiadă va fi şi ultimul meu concurs din carieră. Vreau să mă retrag definitiv.
Crezi că înotătoarele din China vor avea vreun avantaj fiindcă evoluează pe teren propriu?
Chinezoaicele apar şi dispar la niv