La inceput am crezut ca este doar o intimplare. Anii trecuti am intilnit citeva domnisoare pasionate de fotografie. Mi-am zis cu ingaduinta: niste "fatuci", acolo, narcisiste; sint sigur ca au calculatorul plin cu autoportrete digitalizate, in care s-au machiat, s-au vopsit, s-au imbracat si s-au dezbracat, asa cum au vrut, fara teama de ochi straini; probabil pozeaza doar floricele si apusuri de soare. Cind le-am vazut lucrarile, m-am rusinat. Erau foarte multe fotografii si doar putine poze. Anul acesta povestea s-a repetat. Alte citeva "fatuci" si-au scos la vedere incercarile fotografice. De fata eram citiva reprezentanti ai "sexului tare" si, cind s-a terminat depanarea imaginilor in ecranul monitorului, s-a cam facut liniste. Dupa ce au plecat "fetele", un fotograf mi-a zis: nu care cumva sa le spunem cit sint de bune, ca ni se urca in cap; si asa fac din noi ce vor, daca mai afla ca au si talent exact ca noi, sintem terminati. Inainte vreme, fotografiatul analogic (pe film, adica) era un calvar ce necesita multa aplecare tehnica, nu prea distribuita in mediul artistic feminin. Sigur, au existat si exceptii notabile, cum ar fi: Imogen Cunningham (1883-1976), o portretista minunata, sau Margaret Bourke-White (1906-1971), ce a realizat niste fotoreportaje memorabile, si Diane Arbus (1923-1971), cunoscuta prin "ciudateniile" sale artistice. In Romania pre-decembrista, o doamna a fotografiei a fost Hedy Löffler, autoare a multor albume si expozitii, premiata de nenumarate ori dar, din pacate, plecata mai apoi definitiv in Israel. In Iasi, o redutabila portretista, plecata si ea din tara dupa multi ani petrecuti in atelierul si studioul fotografic, a fost Reghina Marcu-sloim. Astazi, aparatura digitala, extrem de performanta, permite obtinerea imediata a unor imagini corecte din punct de vedere tehnic, fara ca fotograful (mai precis, fotografa) sa aiba habar ce-i o