Cum-necum, la noi asa merg treburile: in loc ca institutiile sa incarneze idei, iar ideile sa vina de la oameni, e tocmai pe dos. In Romania de astazi, si institutiile, si ideile sunt substituite de cate un nume propriu: o singura persoana. In 2004 a fost Traian Basescu, invesmantat in portocaliu. El simboliza detronarea hidrei infame baronialo-ex-comunista, in frunte cu tot mai senila Bunicuta (amintiti-va retractarea gratierilor si balba de la congres, cu "Dragi tovarasi!"). Vreo doi ani mai tarziu, numele in cauza a devenit Monica Macovei. Toata ideea de justitie romaneasca se concentrase in silueta acestei doamne incercanate, dar situatia inca mai avea un chichirez: doamna Macovei era ministra de resort, iar a confunda partea cu intregul si pe ministra cu justitia nepartinitoare insasi se mai putea inca intelege.

Ce constatam acum, dupa inca doi ani? Ca justitia pura, alba si buna, restauratoare a dreptatii, se concentreaza pentru toti – si contestatari, si partizani – in numele lui Daniel Morar. De asta data, nici presedintele tarii, nici ministrul din umbra nevazatoarei cu balanta de pe soclu nu mai este garant al ordinii de drept, constitutionale, al statului de drept, al dreptului la drept etc. Povara aceasta, si uriasa, si simbolica, si efectiva a cazut pe umerii procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Fiindca s-a conchis, cu frumoase si numeroase exemple, ca suntem o tara unde coruptia se simte bine cam pretutindeni si de unde nu prea mai vrea sa plece. Nici macar nu e sigur ca infiintarea unei Directii a Coruptiei Nationale nu ar fi mai eficienta si nu ar aduce mult mai bune rezultate. Asta fie ca ar completa activitatea institutiei conduse de Morar, fie ca ar sabota-o. Deh, titulatura e mult mai atragatoare si promite rezolvari spectaculoase, dincolo de constrangeri, pentru orice problema. Sau inmormantarea acestora, dupa ca