Managerul general al Ştiinţei s-a declarat nemulţumit de comportamentul elevilor lui Nicolo Napoli la Bistriţa.
Eşecul înregistrat de Universitatea Craiova la Bistriţa nu le-a picat bine jucătorilor şi conducătorilor clubului. Antrenorul Nicolo Napoli şi-a criticat pentru prima dată elevii, nemulţumit de modul în care au abordat jocul după ce au fost conduşi, în timp ce oficialii speră ca echipa să aibă altă atitudine în runda viitoare, pentru a nu se ajunge în situaţia din sezonul trecut, când după un succes la scor au urmat şapte înfrângeri consecutive. „Există o similitudine, dar nu-mi fac griji. Echipa este echilibrată, mai matură, nu se mai pot repeta accidentele de anul trecut“, i-a liniştit Ilie Balaci pe suporteri.
Totuşi, managerul general al Ştiinţei i-a criticat pe elevii lui Napoli după jocul cu Gloria, considerând că aceştia ar trebui să aibă o cu totul altă atitudine în joc. „Sunt dezamăgit că n-am ştiut să reacţionăm cum trebuie la 1-0 pentru adversar, deşi timp mai era destul. După 1-0 ne-am rupt, n-am mai jucat ca o echipă. S-au creat spaţii mari la mijloc şi astfel Bistriţa a marcat şi golul doi. Din păcate, ambele goluri au venit pe greşeli prosteşti. Facem aceleaşi erori ca şi anul trecut la fazele fixe. Nu antrenorul este de vină, ci felul în care se comportă jucătorul. Antrenorul poate doar să-ţi aşeze jucătorul în marcaj, restul depinde de tine, ţine de calităţile tale. Copiii noştri trebuie să se maturizeze mai repede. Mă aşteptam şi la altă atitudine a oamenilor cu experienţă din echipă. Ei ar trebui să vorbească mai mult pe teren cu cei tineri, să le îndrume paşii copiilor, să-i facă să alerge“, a spus Balaci pentru craiovamaxima.ro.
„Prinţul“ i-a muştruluit şi pe mai tinerii componenţi ai Universităţii. „Am spus de multe ori că văd la aceşti copii plăcerea de a juca. Totuşi, ei o cam au numai când sunt în posesia mingii