Marian Victor Buciu este cercetător, critic, istoric literar, dar şi profesor, omul care a îmbinat armonios lumea scrisului cu munca de la catedră. Lumea literelor l-a fascinat pe Marian Victor Buciu din copilărie: „Tatăl şi bunicul din partea mamei aveau vocaţia cuvântului. Buni povestitori. Eu nu le-am moştenit darul narativ. Sunt, poate, excesiv de reflexiv şi selectiv. Lumea literelor m-a făcut cititor pe viaţă. Fără aproximativ o sută de pagini citite pe zi - şi nu din oricine - dorm mult mai prost decât mi-o îngăduie celelalte griji. Când citim, rescriem mintal, iar de aici la a o face şi grafic e o cale scurtă, de minimă voinţă“. Pasiunea sa pentru scris şi pentru citit nu s-a pierdut în timp, criticul, cercetătorul şi profesorul de azi alegând să descopere cu noi lucrări citite alte orizonturi, dar şi să deschidă prin manuscrisele sale alte porţi. În timp, a devenit şi membru al Uniunii Scriitorilor. „Sunt membru al USR din 1993. În acest an mi-am susţinut şi doctoratul în Litere, sub conducerea profesorului universitar Eugen Negrici. N-am avut şansa să intru în USR până în 1989. Ideea era ca imediat să devin membru şi numaidecât pensionar. Şi să mă «ţină nevasta la coşniţă». Comic şi profitabil. Acest scenariu nu e inventat acum de mine. Mi-a fost oferit de E. Negrici, care m-a şi susţinut. El mi-a pomenit de cazuri notorii, pe care le trec acum sub tăcere. Dar nu vreau să se înţeleagă că USR-ul ceauşist adăpostea doar pensionaţi pe false cazuri de boală, care îşi scriau, în limite controlate, operele. Eram autorul a două nenorocoase cărţi de proză, un roman, «Concediu fără plată», apărut la Editura Albatros din Bucureşti, în 1980 (iniţial, totuşi, norocos - fusese selectat din 300 de manuscrise doi ani mai înainte, dar n-a putut apărea decât după ce am acceptat să fie cenzurat), şi al unei cărţi de proză scurtă, «Pe scări, deasupra lumii», Editura Scr