Mircea Mihaieş: "Pe zi ce trece, îmi dau seama cât de importantă e o lege a lustraţiei."
Şi anume, una făcută după model occidental, nu după gândirea gângavă a diverşi „părinţi ai Constituţiei“. O lege limpede, cu prevederi precise şi judecăţi cumpănite. Primul paragraf al legii ar trebui să elimine nefastul termen „poliţie politică“, un subterfugiu grosolan menit să-i pună la adăpost pe cei mai perverşi dintre ofiţerii şi colaboratorii Securităţii. Criteriile obligatorii ar fi, în cazul informatorilor, cât se poate de simple: ai semnat un angajament cu Securitatea? Eşti turnător! Ai dat securiştilor în mod confidenţial informaţii despre terţe persoane? Eşti turnător! Au trecut suficienţi ani, între 1990 şi înfiinţarea CNSAS-ului, în care eventualele victime ar fi putut să-şi mărturisească public colaborarea forţată şi să fie iertate. N-au făcut-o? Să-şi asume blestemul de a fi fost, până şi în condiţii de libertate, complicii Securităţii!
Am avut în anii trecuţi ezitări privind susţinerea fermă a legii lustraţiei, descurajat de realitatea strâmbă a societăţii româneşti: deocamdată, pedepsiţi - fie şi simbolic - au fost doar turnătorii, nu şi gradaţii. Nu cred că simpla lor expunere ca agenţi ai distrugerii naţionale şi interzicerea accederii la posturi publice sunt suficiente. În timp ce un şef peste Securitate - aşa cum era în perioada când deţinea funcţia de prim-secretar la Iaşi -, precum Iliescu, hăhăie în văzul lumii, sfidând cu proverbiala sa neruşinare generaţii întregi de români, de plătit plătesc doar uneltele mai mult sau mai puţin benevole. Creierul şi mâna trebuie somate să iasă la raport împreună. Dosarele de securitate pe care le-am parcurs în ultima vreme arată că prin însăşi meseria lor securiştii făceau „poliţie politică“. În fiecare dintre cazuri, ei stabileau sarcini, dădeau instrucţiuni precise, decideau instalarea de micr
