Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wobay, cele mai multe voturi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 august 2008 ·

Deşi Ştiinţa a fost învinsă la Bistriţa, suporterii olteni au apreciat evoluţia lui Julius Wobay. Mijlocaşul leonez a câştigat clar în sondajele de opinie lansate de site-ul clubului şi de craiovamaxima.ro, în ceea ce priveşte cel mai bun jucător al echipei, pe locul doi în preferinţele fanilor aflându-se căpitanul Dorel Stoica. Pe fcuniversitatea.ro, Wobay a primit 49 la sută din voturi, urmat de Stoica (11%), Fl. Costea (8%), Bornescu, V. Găman, Firţulescu (toţi cu 5%), Prepeliţă (4%), Baird şi Gîngioveanu (ambii cu 3%).

Pe site-ul craiovamaxima.ro, leonezul a primit 52 la sută din sufragii, urmat de Stoica (9%), Bornescu (9%), Fl. Costea (7%), Prepeliţă (5%), V. Găman (5%), Firţulescu (4%), Dilevski (3%) şi Mitchell (3%).

Interesant este că Mircea Bornescu a fost votat de suporteri deşi au existat destule voci care l-au contestat pe portarul craiovean, considerat vinovat la primul gol al bistriţenilor. „Jose“ s-a apărat însă, precizând după meci că Gloria a câştigat cu noroc. „A fost o victorie norocoasă a bistriţenilor, noi am avut mult ghinion. Alta era soarta meciului dacă marcam la ocazia aceea a lui Baird, din prima repriză. Greşeli în apărare se fac şi la case mai mari, asta este. Dacă antrenorul nostru a spus că apărarea a dormit este părerea dumnealui şi nu vreau să comentez“, a spus Bornescu. Jucătorii Universităţii au primit liber în weekend, de astăzi urmând să-şi reia pregătirile pentru partida de sâmbătă, cu Farul Constanţa. Deşi Ştiinţa a fost învinsă la Bistriţa, suporterii olteni au apreciat evoluţia lui Julius Wobay. Mijlocaşul leonez a câştigat clar în sondajele de opinie lansate de site-ul clubului şi de craiovamaxima.ro, în ceea ce priveşte cel mai bun jucător al echipei, pe locul doi în preferinţele fanilor aflându-se căpitanul Dorel Stoica. Pe fcuniversitatea.ro, Wobay a primit 49 la sută din voturi, urmat de Stoica (11%), Fl. Cos

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE vine cu explicații, după ce un român a fost expulzat din Serbia din motive de „securitate naţională”

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi, 23 ianuarie, explicații despre incidentul din Serbia, în care mai mulți tineri, prin care și un român, au fost legitimați şi conduși la sediul unei secţii de poliţie. Ulterior, au fost expulzați.

Oscar 2025. Sebastian Stan nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol principal” / „Emilia Pérez” şi „The Brutalist” domină lista

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar au fost anunţate joi. „Emilia Pérez”, „The Brutalist” şi „Wicked” au dominat lista. Actorul cu origini române Sebastian Stan este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol princip

VIDEO Laura Vicol spune că a zburat cu avionul privat împreună cu Marcel Ciolacu. „Bărbații din partid nu mă susțin”

HotNews acum o ora
Laura Vicol, fosta peședintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a recunoscut că a zburat alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu avionul privat. „De câteva ori. Și cu dânsul și fără”, a afirmat ea, într-un scurt fragment video din emisiu

"Am plătit zborurile, am facturi şi chitanţe". Sorin Grindeanu contraatacă în scandalul zborurilor cu jet-urile private ale firmei Nordis

Ziare.com acum o ora
Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD, a declarat joi, 23 ianuarie, că şi-a plătit zborurile private din scandalul Nordis şi că niciodată nu i-a ajutat cu nimic pe cei de la firma respectivă. El a precizat că pe Laura Vicol a cunoscut-o în Parl

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala sa carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate d

Oficial Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

Ziua Constanta acum 7 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 ianuarie 2

Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator

Ziua Constanta acum o ora
După Grecia în 2017, România este a doua țară ortodoxă care primește moaștele Sfintei, de când acestea sunt la Veneția. Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse în pelerinaj la Mănăstire

Sorin Grindeanu, despre schimbul de replici dintre Alfred Simonis şi Marcel Ciolacu privind votul pentru George Simion: A fost o glumă de prost gust, mie nu mi-a plăcut

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a fost ”o glumă de prost gust” atunci când Alfred Simonis i-a spus lui Marcel Ciolacu, într-un clip pe TikTok, că social-democraţii l-au votat pe George Simion la alegerile prezidenţial

MIPE: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,8 miliarde euro, vor fi deschise în acest an

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat joi calendarul apelurilor de proiecte care vor fi lansate în acest an în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027. Este vorba de 432 apeluri în v

Bujduveanu (PNL) şi Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei

Mediafax acum 3 ore
Stelian Bujduveanu a fost propus de PNL, Adrian Vigheciu de PSD, Lucian Judele din partea USR, iar Catălin Teniţă din partea REPER. Bujduveanu a obţinut 33 voturi şi 15 împotrivă, Vigheciu 33 de voturi pentru şi 15 împotrivă, Judele 15 pentru şi 33

Vremea

București
acum

joi

2°/10°
vin.

5°/11°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/11°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

4°/12°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/8°
dum.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

3°/8°
sâm.

2°/9°
dum.

3°/11°