Capturarea lui Radovan Karadjici a survenit intr-un moment deloc oportun din punctul de vedere al celor ce doresc conjugarea intereselor politice si economice ale Romaniei, determinati a controla destinele tarii pentru o perioada cat se poate de indelungata. Cat de puternica se va dovedi pana la urma stransoarea lor depinde in buna parte si de Uniunea Europeana, respectiv de gradul ei de permisivitate fata de foste si viitoare conduite veroase.
Karadjici a fost un impostor verbos si prezumtios, care a reusit sa constranga oameni de stat precum Cyrus Vance si David Owen la negocieri, in timp ce fortele sale paramilitare comiteau atrocitati inimaginabile impotriva musulmanilor bosniaci, amenintand, in plus, fatis orice sarb care indraznea sa se opuna planurilor de epurare etnica. A umilit Occidentul in vremuri in care acesta ar fi trebuit sa se poata bucura de roadele victoriei repurtate in Razboiul Rece, a expus ca nimeni altul in aceste ultime decenii slabiciunea democratiilor atunci cand se vad confruntate cu triumful Raului – localizat, de aceasta data, la doar cateva ore distanta de München.
Dupa ce a fost inculpat de justitia internationala, in 1995, pentru crime de razboi, crime impotriva umanitatii si genocid, a disparut subit, fiind descoperit de curand intr-o suburbie a Belgradului, unde activa in liniste ca vajnic reprezentant al miscarii New Age, mai exact ca lecuitor. La fel de linistit a calatorit si in Occident – cel putin intr-o ocazie –, pacalind fara probleme politia vieneza, care nu avea nici cel mai mic habar ca sub masca batranelului cu aspect de guru hipiot se ascundea cel mai cautat lider terorist al Balcanilor, ale carui atrocitati au dominat, la inceputul anilor ’90, buletinele de stiri din intreaga lume.
Banuiesc ca in Romania exista cel putin cativa politicieni de notorietate care il vor fi admirat, tac
