Pugilistul Ionuţ Gheorghe, medaliat cu bronz acum patru ani, la Atena, nu uită de unde a plecat şi promite fapte mari la Olimpiada de la Beijing.
Are 24 de ani şi deja o viaţă numai bună pentru un film demn de Hollywood. Povestea lui Ionuţ Gheorghe e una de la periferie, cu băieţi răi şi fete bune, maşini scumpe, lame de cuţit care sfâşie ca în „Toma Alimoş“, accidente mortale, căderi adânci şi reveniri incredibile. Ionuţ a copilărit într-un cartier muncitoresc din Constanţa, într-o familie cu patru fraţi. Familie nevoiaşă de ţigani. Se mândreşte cu originile lui, ascultă manele şi-l place pe Adrian Copilul Minune.
De pe stradă, la lotul naţional
N-a apucat să se bată prea mult pe stradă, pentru că s-a luat după fratele lui mai mare şi s-a dus la sala de box, unde s-a remarcat imediat şi n-a mai ieşit din loturile naţionale. A luat bronzul olimpic la Atena în 2004, apoi cineva i-a pus destinul pe repede înainte: în iunie 2006 e înjunghiat în apropiere de complexul „Cleopatra“, din Mamaia. Tocmai sărbătoarea câştigarea „Centurii de Aur“ la categoria care l-a consacrat: 64 de kilograme. „Nu le-am făcut nimic, cred că erau drogaţi“, spunea Ionuţ atunci.
O medalie pentru două victime
Halatul de spital nu era de el. Aşa că, la doar o lună după ce a fost trimis la pământ de un cuţit, urca în ring şi lua bronzul la Europenele de la Plovdiv, în Bulgaria. A mai trecut un anotimp şi s-a făcut toamnă urâtă. Era duminică, 15 octombrie 2006. Gheorghe îşi conducea BMW-ul cu viteză undeva, la intrarea în localitatea Ovidiu, din apropierea Constanţei. Dumnezeu ştie cum a zburat în parapetul de pe contrasens, s-a răsturnat de câteva ori, BMW-ul s-a izbit de o Dacie papuc şi a făcut-o praf.
În ea era o familie nevinovată. Plecaseră la cumpărături. Nicolae Gheorghe avea atunci 43 de ani. El a trăit, dar şi-a
