Trei ani de la vuietul public al cazului de exorcism pe­tre­cut la Manastirea Tanacu. Ca de obicei, vuietul s-a stins repede, toata lumea si-a pus mainile la urechi, sas­tisita sa vada aceleasi si aceleasi titluri, aceleasi imagini reluate la nesfarsit cu energia mondenitatilor de prost gust. Subiectul a mai revenit apoi, cand si cand, prin zi­are, fara vlaga, pe timpul proceselor intentate preotului si calugaritelor care incercasera sa scoata diavolul din biata Irina Cornici, o fata de 23 de ani. La inceput, pre­o­tul Daniel Corogeanu, cu alura lui dostoievskiana, neli­nis­titoare si senina in egala masura, aparea in ziare si la televizor sub cuvinte teribile: bruta, iresponsabil, crimi­nal. Pe urma lumea s-a obisnuit, a aparut sastiseala ner­voasa (iar?! ca la noi la nimenea etc). Povestea deve­nise un nou motiv de ipocrita autoflagelare nationala, mai ales ca picase si cealalta istorie sinistra: asasinarea pa­rin­telui Roger, staretul comunitatii de la Taizé, Franta, de catre o romanca, si inca sub ochii unei multimi de oa­meni adunati in procesiune catolica. Cele doua cazuri au fost rapid amestecate, in presa romaneasca si stra­ina deopotriva, sub ideea fanatismului care ar pandi trai­rile religioase ale romanilor. Privind in urma, cel mai ciudat mi se pare consensul. Presa a dat tonul si lumea laica s-a indignat cores­pun­zator, Biserica Ortodoxa Romana a actionat ca si cum ar fi fost de aceeasi parere. Preotul a fost caterisit, lasat pe mana justitiei cu maicutele impreuna, s-au dat comu­nicate de delimitare. Despre manastiri s-a vorbit pe fata ca despre simple adunaturi de oropsiti, saraci cu duhul si, iata, uneori chiar primejdiosi. Biserica a preferat sa lase totul sa se stinga decat sa infrunte o dezbatere in care nu putea fi evitata chestiunea calitatii corpului bise­ricesc. In schimb, n-a fost scapat din ochi acul indicator care trebuia sa indice, cat mai