Este început de campionat, mai este mult până... departe, iar oltenii - Universitatea şi Pandurii - nu se pot lăuda decât cu patru puncte din 12 posibile. Ca să fiu direct, chiar dacă supăr, afirm că jocul celor două formaţii oltene în etapa a II-a a dezamăgit.
Vineri, la Tata Jean acasă, Gloria Bistriţa - Universitatea 2-0 (0-0), într-o partidă în care Craiova a capotat surprinzător, iar vedetele Florin Costea şi, parţial, Bornescu au jucat ca într-o vacanţă prelungită. A fost un fel de reciprocitate: prima repriză a aparţinut oaspeţilor, oltenii lui Napoli părând destul de agresivi şi hotărâţi să-şi vândă scump pielea, iar a doua, gazdelor. La reluare, s-a întâmplat un mister. „Craiova a lăsat agresivitatea la vestiare, de unde juveţii au ieşit mieluşei“, cam aşa explică GSP evoluţia Universităţii din a doua parte a întâlnirii şi sunt de acord cu acest punct de vedere. Să nu facem însă acum un capăt de ţară dintr-o înfrângere, să trecem peste ea, dar să tragem învăţămintele de rigoare. Ne aşteaptă două meciuri importante, unul sâmbăta aceasta, acasă, tot fără cel de-al „12-lea titular“ (suporterii), cu Farul, echipă „avariată“ de Rapid, apoi mergem în Gruia, la CFR Cluj.
Poli Timişoara - Pandurii Târgu Jiu 3-0. Scorul mă scuteşte de prea multe comentarii. Dacă în prima etapă „pandurii“ lui Neagoe au făcut un meci bun în compania „câinilor roşii“, la Timişoara au fost aproape de nerecunoscut, cu prea mari greşeli în defensivă. Ei cred că, dacă în returul campionatului trecut (cu Neagoe revenit), au făcut minuni, acestea (minunile) vor veni şi acum, de la sine. Eroare!
Oţelul - CS Otopeni 3-1. Rezultat normal, cu o echipă (Oţelul) avidă de puncte şi fără înfrângere după primele două etape. Fostul jucător al Oltului Slatina, Gabi Paraschiv, este căpitanul gălăţenilor şi primul golgheter al campionatului, cu patru goluri.
Unirea Urziceni - FC Arg