16 poliţişti din provincia chineză Xinjiang şi-au pierdut viaţa într-un atac terorist Atacul asupra unei patrule de graniţă din provincia Xinjiang, pus la cale de doar două persoane
16 poliţişti din provincia chineză Xinjiang şi-au pierdut viaţa într-un atac terorist
Atacul asupra unei patrule de graniţă din provincia Xinjiang, pus la cale de doar două persoane înarmate cu grenade şi cuţite, a secerat viaţa a 16 oameni.
Două persoane, care au reuşit să ajungă la un post de grăniceri din provincia chineză Xinjiang, au ucis 16 poliţişti care erau încartiruiţi în clădirea militară. Principalii suspecţi sunt consideraţi musulmanii turcofoni.
Atacatorii au aruncat mai multe grenade asupra postului, iar apoi, în învălmăşeala creată, au intervenit cu cuţite împotriva poliţiştilor.
Ambii atacatori au fost capturaţi câteva ore mai târziu, într-un raid asupra oraşului Kashgar, informează agenţia chineză Xinhua. Jurnaliştii chinezi susţin că atacul, care a avut loc în jurul orei locale 08.00, a survenit în timp ce poliţiştii făceau jogging în jurul taberei şi că astfel nu au putut răspunde corespunzător.
Paisprezece poliţişti au decedat pe loc, iar alţi doi la spitalul la care fuseseră transportaţi. Alţi 16 au fost răniţi grav în atacul cu grenade. În ciuda numărului disproporţionat de forţe dintre cele două părţi, în timpul atacului doar un singur atentator a fost rănit.
Atacul este considerat cel mai grav din ultimul deceniu, în China. Un oficial din armata chineză atrăsese atenţia încă de săptămâna trecută că separatismul islamic reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa Jocurilor Olimpice.
"Ameninţarea separatistă islamică"
"Cea mai mare ameninţare vine de la organizaţiile teroriste din Turkestan", avertizase colonelul Tian Yixing, oficial ce face parte din centrul de comandă care se ocupă cu securitatea la Jo