Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii cer aviz pentru Năstase, sub acuzaţiile de luare de mită şi şantaj

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 august 2008 ·

Procurorul general cere Camerei Deputaţilor un nou aviz pentru urmărirea penală a lui Adrian Năstase, pentru acuzaţiile de luare de mită şi şantaj, în dosarul Zambaccian, în care fostul premier a fost trimis în judecată de DNA, în 2006. Potrivit unui comunicat de ieri al Parchetului General, procurorul general, sesizat prin referat transmis pe 30 iulie 2008 de Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Adrian Năstase, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi infracţiunea conexă de şantaj. În comunicat se arată că faptele cu care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată prin denunţ constau în aceea că, „în perioada 2002 - 2004, Adrian Năstase a primit de la Irina Paul Jianu, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul menţinerii acesteia în funcţia de inspector general de stat, foloase necuvenite estimate la 201.925 de lei, constând în contravaloarea unor bunuri achiziţionate din Republica Populară Chineză, obligaţii vamale şi cheltuieli de transport corespunzătoare acestor bunuri şi contravaloarea lucrărilor de tâmplărie efectuate la un imobil“. De asemenea, „în perioada 2002 - 2004, Adrian Năstase a primit de la Păun Ioan, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul menţinerii acestuia în funcţiile de consul general şi şef al Consulatului General al României la Hong Kong, foloase necuvenite constând în prestarea de servicii de achiziţionare şi organizare a transportului de bunuri din Republica Populară Chineză. În luna martie 2006, Adrian Năstase l-a constrâns pe Păun Ioan să nu declare organelor de urmărire penală ce ştie în legătură cu faptele descrise la punctele 1 şi 2, respectiv să nu predea sau să distrugă înscrisurile pe care le deţinea, ameninţându-l că, în caz contrar, Irina Paul Ji

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 37 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°