Formaţia antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a învins, cu 3-0, echipa Iliciveţ Mariupol, în etapa a treia a campionatului Ucrainei. Golurile „minerilor“ au fost înscrise de Nefedov (‘5-autogol), Seleznov (’83) şi Brandao (’86). Fundaşul român al trupei din Doneţk, Răzvan Raţ, a jucat pe toată durata partidei.
În meciul de duminică, Şahtior a obţinut prima victorie din acest sezon, după ce în primele două runde înregistrase o înfrângere şi un egal. Echipa pregătită de Mircea Lucescu a acumulat patru puncte şi a urcat pe poziţia a şaptea în clasament, în fruntea căruia este concitadina sa, Metalurg, cu nouă puncte. Formaţia la care evoluează mijlocaşul român Tiberiu Ghioane, Dinamo Kiev, a pierdut sâmbătă pe teren propriu, scor 1-2, cu Metalist Harkov şi se situează pe locul al treilea, cu şase puncte. Formaţia antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a învins, cu 3-0, echipa Iliciveţ Mariupol, în etapa a treia a campionatului Ucrainei. Golurile „minerilor“ au fost înscrise de Nefedov (‘5-autogol), Seleznov (’83) şi Brandao (’86). Fundaşul român al trupei din Doneţk, Răzvan Raţ, a jucat pe toată durata partidei.
În meciul de duminică, Şahtior a obţinut prima victorie din acest sezon, după ce în primele două runde înregistrase o înfrângere şi un egal. Echipa pregătită de Mircea Lucescu a acumulat patru puncte şi a urcat pe poziţia a şaptea în clasament, în fruntea căruia este concitadina sa, Metalurg, cu nouă puncte. Formaţia la care evoluează mijlocaşul român Tiberiu Ghioane, Dinamo Kiev, a pierdut sâmbătă pe teren propriu, scor 1-2, cu Metalist Harkov şi se situează pe locul al treilea, cu şase puncte.