E pe undeva trist sa judeci aspru in mijloc de vara si printre action-uri imbecile si comedii grosiere ori debile o productie care macar pare sa vrea ceva mai mult. Mio fratello è figlio unico e o adaptare a romanului Il Fasciocomunista de Antonio Pennacchi ce imprumuta titlul unei populare piese a lui Rino Gaetano, selectata in competitia Un Certain Regard de la Cannes 2007 si premiata cu 4 Davide di Donatello ("Oscarurile" italiene), inclusiv pentru scenariu si actor principal (sarmantul Elio Germano). E genul acela de farsa a maturizarii conturata pe un fundal politic ametit(or) si volatil ce se vrea tragi-comica, dar se multumeste cu rasete simpliste (poante la prima mana despre comunism versus fascism, mai ales) si ramane mai tot timpul la suprafata lucrurilor. Povestea e a unei familii scindate politic - fratele mai mare si sora sunt militanti radicali de stanga, juniorul (eroul Accio) sucomba, cel putin pentru o vreme, tentatiei mai "riguroase" a Camasilor Negre. Scena e un orasel anonim si uitat de lume din Italia anilor saizeci, unde oamenii - inclusiv parintii turbulentului trio - sunt majoritar prea preocupati de problemele traiului zilnic ca sa se mai ocupe de aiureli precum politica. Tonul degajat si naturaletea protagonistilor ar fi, teoretic, cuceritoare, dar nu poti scapa de impresia de superficialitate - pe undeva, specific meridionala, e adevarat - cu care e tratata evolutia plozilor - si miza de schita "micro" a divizarii unei intregi tari; ca si de facilitatea simetriilor si legaturilor fortate in punctele-cheie. Toate articuland finalmente o comedioara usurica si oarecum simpatica ce nu e cu mult mai profunda ori inteligent-subtila decat blamatele ei surate transatlantice. Dar e pe alocuri intr-adevar amuzanta.

Fratele meu e fiu unic

(Mio fratello è figlio unico)

Productia: Italia, Franta 2007

Regia: Danie