S-a stins la Moscova, la 89 de ani, Alexandr Soljeniţin, anunţă agenţiile de presă. Sunt la Paris; aici, televiziunile sunt pline cu reportaje, materiale documentare, ştiri, imagini cu marele scriitor. Emoţia este puternică şi ziarele au apărut pe prima pagină ca headlines cu trista veste. Nu ştiu ce efect a produs la Bucureşti această să îi zicem convenţional informaţie de ultima oră. Se încheie o epocă, o lume care i-a avut în miezul ei pe Saharov, Papa Ioan Paul al II-lea şi Soljeniţin; din aceeaşi galerie fac parte şi Walesa, şi Havel, figurile extraordinare ale luptei pentru adevăr, luptă care a dus în cele din urmă la prăbuşirea comunismului. Am citit, student fiind, „Pavilionul canceroşilor“, carte încredinţată pe sub mână de profesoara de franceză de la facultate; fusese într-o excursie în Franţa şi adusese câteva cărţi interzise. Şocul a fost enorm. Spunea celor care au reuşit să citească atunci că de acum există un reper moral, care nu poate fi ignorat. Se vorbea pentru prima dată după decenii despre spunerea adevărului, ca valoare supremă. Sistemul se baza pe minciună şi adevărul era absolut fatal pentru comunism. Mitul marxist-leninist al eliberării omului prin bolşevism era contrazis decisiv de realitatea, mărturisită cu un curaj total, a lagărelor de concentrare, a represiunii, cenzurii şi mizeriei. Paradisul terestru se dovedea prin opera lui Soljeniţin un coşmar, o lume a tenebrelor, a propagandei şi a minciunii. Când a apărut „Arhipelagul Gulag“, ceasul pentru regimul sovietic a început să se audă. La nici douăzeci de ani, paradele militare din Piaţa Roşie, atât de înfricoşătoare şi ameninţătoare, prezidate de figurile patibulare şi sumbre ale membrilor biroului politic PCUS de pe mausoleul lui Lenin, erau deja un capitol de istorie încheiat. Publicarea în Occident a „Arhipelagului Gulag“ a produs un enorm scandal şi scriitorul a fost expulzat din UR