Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manchester United, lideră în clasamentul cluburilor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 august 2008 ·

În ultimul clasament al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), care a fost dat publicităţii ieri, lideră este formaţia engleză Manchester United (286 de puncte), fiind urmată, în ordine, de echipa scoţiană Glasgow Rangers (258,5 puncte) şi de Chelsea Londra (258 de puncte).

Steaua Bucureşti rămâne cea mai bine clasată echipă românească în această ierarhie, pe locul 77, cu şase poziţii mai jos decât în clasamentul precedent. Vicecampioana României are 128 de puncte, fiind la egalitate cu formaţiile Sampdoria (Italia), FC Copenhaga (Danemarca) şi Bolton (Anglia). Următoarea formaţie românească din clasament este CFR Cluj, care are 117,5 puncte şi a coborât un loc faţă de ierarhia precedentă, clasându-se pe poziţia 92.

Dinamo are 91,5 puncte şi ocupă locul 163, la egalitate cu altă grupare din România, AFC Urziceni. Dinamoviştii au căzut 19 poziţii faţă de clasamentul trecut, în timp ce ialomiţenii au coborât 11 locuri. Rapid a pierdut şi ea 13 locuri, fiind situată pe poziţia 183, cu 87,5 puncte, în timp ce FC Vaslui, care figurează pentru prima dată în acest clasament, ocupă locul 343, cu 64,5 puncte.

Oţelul Galaţi, care în ierarhia trecută era pe 199, nu se mai află în clasament.

Primele zece poziţii în clasamentul IFFHS sunt ocupate de următoarele formaţii: 1. Manchester United (Anglia) 286 de puncte; 2. Glasgow Rangers (Scoţia) 258,5 puncte; 3. Chelsea (Anglia) 258 de puncte; 4. Bayern München (Germania) 252 de puncte; 5. FC Barcelona (Spania) 251 de puncte; 6. AS Roma (Italia) 248 de puncte; 7. Liverpool (Anglia) 243 de puncte; 8. Arsenal (Anglia) 237 de puncte; 9. Boca Juniors (Argentina) 231 de puncte; 10. Internazionale Milano (Italia) 226 de puncte. În ultimul clasament al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), care a fost dat publicităţii ieri, lideră este formaţia englez

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°