» La numai patru zile distanta de ziua deschiderii Jocurilor Olimpice la Beijing, un atentat comis contra politiei in vestul musulman al Chinei a facut 16 morti si 16 raniti.
Atacul a vizat un post al politiei de frontiera la Kashgar, in regiunea musulmana Xinjiang, si a fost comis de doi atacatori, autoritatile chineze vorbind despre un complot terorist. La bordul unui camion, cei doi barbati s-au repezit asupra unui grup de politisti care isi faceau joggingul matinal, au iesit din masina, au lansat doua bombe artizanale si au injunghiat politistii. 14 dintre ei au murit pe loc, alti doi in drum spre spital. La locul atentatului au fost gasite deseurile bombelor explodate, dar autoritatile nu au furnizat nici o alta precizare despre atentatori, care au fost arestati.
Siegfrid Maurer, un german care coborase cu sotia in holul hotelului Balcony, a relatat ca a fost trezit de "doua explozii enorme". Hotelul a fost impanzit de politisti si anchetatori, iar clientilor hotelului nu li s-a permis parasirea camerelor timp de patru ore. "Politistii ne-au verificat aparatele foto digitale pentru a vedea daca avem imagini ale atacului", a precizat Maurer.
Potrivit AFP, purtatorul de cuvant al Congresului Mondial al Uigurilor, cu sediul in Europa, a confirmat atacul. Dilxat Raxit nu a fost insa in masura sa precizeze daca atacatorii apartineau etniei uigure, musulmani turcofoni, care, potrivit acestuia, au suferit importante discriminari inaintea JO, "pentru ca, sistematic, sunt considerati teroristi".
Autoritatile chineze nu stabilisera inca ieri daca acest atac nerevendicat, produs la peste 4.000 km de Beijing, are legatura cu Jocurile Olimpice care se deschid vineri in capitala Chinei. Comitetul International Olimpic (CIO) nu a dorit sa comenteze atacul, reinnoind increderea in faptul ca Beijingul "va face tot ce este omeneste posibil" p