Noul tehnician al Oltchimului, Ivica Rimanic, îşi doreşte o finală olimpică între România şi Norvegia.
Tehnicianul croat Ivica Rimanic a condus ieri primul antrenament cu cele nouă chimiste neconvocate la lotul naţional de senioare. El a reuşit să-şi cucerească elevele „de la prima întâlnire“, a glumit în permanenţă, a alergat alături de fete şi a jucat handbal cot la cot cu Steluţa Luca şi compania.
- Domnule Rimanic, mai sunt câteva zile până la startul JO din China. Poate fi învinsă Rusia?
- Rusia are un lot foarte bun, cu jucătoare masive, joacă un handbal de calitate, dar nu este o formaţie invincibilă, chiar dacă a dominat handbalul mondial în ultimii ani. O poate învinge România! Ca orice formaţie, are şi puncte slabe. După părerea mea, handbalistele din Rusia sunt incomodate de apărările avansate şi cred că aceasta ar fi una dintre tacticile pe care româncele le pot aplica în cazul în care vor întâlni campioana mondială.
- Ce finală vă doriţi la Beijing?
- Voi fi suporterul României, pentru că acolo avem nouă handbaliste, şi al Norvegiei. Vreau o finală între aceste două formaţii. Va fi greu, dar nu imposibil.
„Jucăm puţin cam repede cu Braşovul“
- Cum a fost primul antrenament la Vâlcea?
- Sunt mulţumit. Fetele sunt bine pregătite, vom face treabă bună împreună. Gheorghe Tadici a construit ceva bun la Oltchim, eu voi continua munca dânsului.
- La Oltchim, antrenorii sunt schimbaţi repede, la primele eşecuri. Cât credeţi că veţi supravieţui la campioana României?
- Asta este viaţa antrenorilor: ai rezultate, rămâi, nu ai rezultate, pleci. Aşa este peste tot, nu numai la Oltchim. Voi încerca să am cele mai bune rezultate. Totuşi, este nevoie de timp pentru a ajunge la formă maximă, având în vedere că multe fete sunt la Olimpiadă, că avem puţin timp până la debutul campionatului şi că una dint