Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studii superioare pentru doar 150 de lei în plus la salariu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 august 2008 ·

Majoritatea celor care se înscriu la facultăţile de asistenţi medicali au deja până la 15 ani de practică în domeniu şi vor o diplomă de studii superioare, pentru a obţine 150 de lei în plus la salariu, potrivit Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. „Aceste facultăţi sunt o maşinărie de făcut bani şi reprezintă doar o formalitate pentru a obţine o diplomă. Cele mai multe facultăţi de acest profil sunt particulare, un an de studiu costă 3.400 de lei, iar cei mai mulţi studenţi sunt asistenţi care au deja 10-15 ani vechime. Este o pierdere de timp şi o sustragere a forţei de muncă, în condiţiile în care cei cu vechime au trecut deja prin materiile care se predau în timpul facultăţii“, a precizat preşedintele OAMMR, Gheorghe Georgescu.

Evaluatori nepregătiţi Învăţământul superior destinat pregătirii asistenţilor medicali a fost înfiinţat în 2005. Iniţial, durata studiilor era de trei ani, însă, începând din 2006, aceasta a fost prelungită la patru ani. O astfel de facultate, care însă nu percepe taxă, funcţionează în Bucureşti, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, şi are aproximativ 150 de locuri. Alternativa la Facultatea de Asistenţi Medicali este Şcoala Postliceală Sanitară, care durează trei ani. „Orice absolvent de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, se poate înscrie pentru a urma cursurile Şcolii Sanitare. După terminarea lor, absolvenţii se pot angaja într-o unitate sanitară, unde profesează timp de şase luni, ceva asemănător cu stagiatura. După aceea, reprezentanţi ai departamentului de resurse umane îi evaluează, sub forma unui examen, care este o formalitate“, a mai spus Georgescu. Preşedintele OAMMR se declară nemulţumit de faptul că, în prezent, cei care îi evaluează pe asistenţi nu au pregătire în domeniu. OAMMR susţine că a făcut demersuri, în repetate rânduri, pentru ca examenul de evaluare, de dup

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum 13 minute
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 5 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum o ora
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum o ora
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susţinem rotativa / Discuţiile continuă de luni

G4Media acum 2 ore
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu preşedintele Nicuşor Dan, despre structura viitorului guvern şi s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru Agerpres preşedintele f

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 3 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Dominic Fritz: Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire

BusinessMagazin acum 46 minute
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a transmis, după consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său nu va susţine un guvern care evită reformele esenţiale şi transferă impactul crizei economice asupra sectorului privat.

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum 55 minute
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°