Preţul barilului de ţiţei a scăzut sub nivelul de 120 de dolari, pentru prima dată în ultimele trei luni Speculaţiile legate de scăderea cererii mondiale de petrol, pe fondul
Preţul barilului de ţiţei a scăzut sub nivelul de 120 de dolari, pentru prima dată în ultimele trei luni
Speculaţiile legate de scăderea cererii mondiale de petrol, pe fondul încetinirii economiei, a ieftinit petrolul cu peste 3%.
Preţul barilului de petrol a scăzut, luni, până la nivelul de 119,50 dolari la bursa din New York, ca mai apoi să se stabilizeze la 121,18 dolari. Este pentru prima dată în ultimele trei luni când ţiţeiul s-a ieftinit până la mai puţin de 120 de dolari pe baril, scrie "The Telegraph".
Vestea că furtuna tropicală Eduoard nu va afecta amplasamentele de foraj din Golful Mexicului şi speculaţiile legate de scăderea consumului de combustibili în SUA sunt principalii factori care au determinat scăderea preţului petrolului cu peste 3%, într-o singură zi. Golful Mexicului reprezintă o cincime din producţia de petrol a SUA.
Consumul în China, umflat artificial
Pe data de 11 iulie, ţiţeiul se tranzacţiona la cotaţia-record de 147,27 dolari, de atunci aceasta a scăzut cu 18%, sau aproape 30 de dolari, relatează BBC. Asta din cauza devalorizării dolarului şi a tensiunilor geopolitice din Nigeria şi Orientul Mijlociu.
"Problemele geopolitice au levitat în jurul pieţelor de petrol de mulţi ani şi din când în când ies în evidenţă, dar sunt lucruri cu care pieţele sunt deja obişnuite", a afirmat analistul David Moore, al băncii "Commonwealth Bank of Australia", citat de "Bloomberg".
Scumpirea-record a barilului de petrol a creat mari probleme în special companiilor aeriene, care recent au raportat profituri în scădere. British Airways a declarat că pentru prima jumătate a acestui an, profitul său a scăzut cu 88% faţă de aceeaşi pe