Ca să înscrii în circulaţie un autoturism, trebuie să treci prin mâinile pricepute a 12 funcţionari şi să vizitezi, de mai multe ori, patru instituţii. Sursa: Octavian Cocoloş
Când te saturi de aşteptat tramvaiul şi de transpiraţia călătorilor de lângă tine, poţi alege opţiunea maşinii personale, pentru care te cocoşează ratele la bancă, taxele la stat, drumurile şi nervii pe la instituţiile la care trebuie s-o declari. Ce urmează să citiţi sunt păţaniile unui locuitor al sectorului 3, orice asemănare cu personaje şi întâmplări reale fiind multiplicată cu şase (sectoare) şi cu 1.500 (câţi bucureşteni se duc zilnic la poliţie ca să-şi înscrie maşinile).
Întreabă un prieten
Când te vezi prima dată cu maşina în faţă trăieşti amestecat: fericirea că minunăţia aia e a ta şi spaima că nu vei şti niciodată ce acte trebuie să-i faci. Habar n-ai ce te aşteaptă, şi nu se înghesuie multă lume să-ţi spună. Cum internetul e o unealtă încă relativ străină instituţiilor statului, nu prea găseşti un site oficial pe care să afli, pas cu pas, ce trebuie să faci ca să intri în legalitate. Forumurile pe care scriu „păţiţii“ sunt pline de tot atâtea reţete de succes, câţi forumişti se întâmplă pe acolo. Aşa că nu-ţi rămâne decât s-o iei la picior, din ghişeu în ghişeu.
Poliţie, drumul 1. Prima dată dai fuga la poliţie. Lume, ca la pomul lăudat, în Pipera, unde s-a făcut noul sediu al Direcţiei de permise şi înmatriculări auto. Cât e de mare, atât e de plin. Pe margine, nişte femei sâcâitoare trag de tine precum localnicii din Constanţa, în gară, ca să-ţi dea o cameră: „O asigurare, un xerox, o maşină de scris, ceva?“. La Informaţii, coada e mai mare ca la ghişee, iar expresia „Nu mă bag în faţă, vreau doar să întreb ceva...“ devine inutilă. O doamnă autoritară, care stă la o coadă, te vede dezorientat şi te ia ca la grădiniţă: aveţi aia, a
