Majorarea veniturilor a depăşit inflaţia cu doar 2,5% Media câştigurilor salariale din iunie a fost cu 6% mai mare decât cea din ianuarie, acoperind cu greu minusurile cauzate de
Majorarea veniturilor a depăşit inflaţia cu doar 2,5%
Media câştigurilor salariale din iunie a fost cu 6% mai mare decât cea din ianuarie, acoperind cu greu minusurile cauzate de scumpirile cumulate în prima jumătate a anului.
Creşterea preţurilor de consum, reflectată în inflaţia primului semestru din 2008, a fost de 3,5%. În aceeaşi perioadă, majorarea veniturilor din salarii a fost de 6%, respectiv de la 1.200 de lei net în ianuarie la 1.273 de lei în iunie 2008.
S-ar zice, astfel, că puterea de cumpărare - diferenţa dintre creşterea veniturilor şi creşterea preţurilor - a ieşit pe plus, fiind mai mare cu 2,5% în iunie decât în ianuarie. Să nu uităm, însă, că acest fenomen are loc numai dacă ne referim la mediile naţionale, respectiv câştigurile salariale nete şi scumpirile calculate de statisticieni.
La grupurile cu salarii mici, spre exemplu, creşterea puterii de cumpărare din aceeaşi perioadă (+5%) este de două ori mai mică decât a celor cu salarii mari (+10,5%).
Reamintim, de asemenea, că puterea de cumpărare a scăzut continuu în primele luni din acest an, urmând să revină abia în aprilie-mai la linia de plutire (creştere a veniturilor egală cu scumpirile), şi aceasta datorită primelor de Paşte acordate în primăvară...
Salariul real creşte tot mai timid
Un alt efect al inflaţiei asupra puterii de cumpărare se observă dacă urmărim procentajele de creştere a salariului real. Dacă, în ianuarie 2008, majorarea faţă de ianuarie 2007 era de aproape 22%, în iunie această dinamică a scăzut până la 14,5% faţă de aceeaşi lună din 2007. Cât priveşte creşterea efectivă a salariului net, de la majorarea de peste 30%, înregistrată în perioada i