Castigurile salariale ale romanilor au crescut cu 24,4% in iunie fata de aceeasi luna din 2007. Dar si cheltuielile. Potrivit Eurostat, ne-am situat pe locul 1 in Europa la cresterea vanzarilor cu amanuntul.
Cresterea salariului mediu nominal net s-a accelerat in luna iunie la 24,4%, comparativ cu perioada similara din 2007, astfel ca valoarea acestuia a ajuns la 1.273 de lei (circa 360 de euro), potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net din iunie se mentin in activitatile de intermedieri financiare (3.220 de lei), iar cele mai mici in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei (689 de lei), se arata in comunicatul INS.
In luna iunie s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial fata de luna precedenta ca urmare a acordarii de prime, inclusiv prime de vacanta pentru functionarii publici si prime de stabilitate pentru personalul contractual din unitatile sanitare publice, si a realizarilor de productie mai mari, se spune in comunicat.
Cresterile salariale au condus la alimentarea excesului de cerere. Potrivit ultimelor date publicate de Eurostat, romanii sunt fruntasi la cumparaturi. Romania a inregistrat, in iunie, cea mai mare crestere procentuala a comertului cu amanuntul dintre statele Uniunii Europene (UE), atat comparativ cu luna mai (4,1%), cat si fata de perioada similara a anului trecut (23,3%), cu mult peste mediile comunitare.
Cotidianul Castigurile salariale ale romanilor au crescut cu 24,4% in iunie fata de aceeasi luna din 2007. Dar si cheltuielile. Potrivit Eurostat, ne-am situat pe locul 1 in Europa la cresterea vanzarilor cu amanuntul.
Cresterea salariului mediu nominal net s-a accelerat in luna iunie la 24,4%, comparativ cu perioada similara din 2007, astfel ca valoarea acest