„Monstrul” care a ucis cu sânge rece două tinere avea datorii mari. George Ionuţ Nicolae (foto centru) (26 de ani) avea propria firmă, SC Rulcom Service SRL, înscrisă cu sediul social în apartamentul familiei Nicolae, de pe strada Jepilor nr. 46. Firma a fost înfiinţată în anul 2004, figurând cu numărul de înregistrare J08/ 1455/ 2004, şi avea cont deschis la Eurombank Braşov. Firma avea ca obiect de activitate comercializarea de rulmenţi auto şi industriali, de producţie străină şi indigenă, dar şi comercializarea altor produse, cum ar fi: curele şi organe de asamblare.
Nu se ştie cum mergea firma la deschidere, însă în primăvara acestui an avea mari probleme financiare. Rulcom Service SRL era datoare către mai multe societăţi cu care avea contracte, ea figurând în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din data de 29 aprilie 2008. Într-un astfel de buletin au fost publicate citaţii, comunicări, hotărâri judecătoreşti, convocări notificări şi alte documente emise în cadrul procedurii de insolvenţă, conform Legii nr.85/2006. În mod clar, firma nu a rămas în imposibilitate de plată în această primăvară, ci a avut probleme financiare anterioare, din moment ce George Ionuţ Nicolae le-a ucis pe Mădălina Motrună (17 ani) şi pe Vasilica Mihai (26 de ani) pentru a le lua banii, acesta fiind singurul mobil al uciderilor, după cum a recunoscut criminalul. „Monstrul” care a ucis cu sânge rece două tinere avea datorii mari. George Ionuţ Nicolae (foto centru) (26 de ani) avea propria firmă, SC Rulcom Service SRL, înscrisă cu sediul social în apartamentul familiei Nicolae, de pe strada Jepilor nr. 46. Firma a fost înfiinţată în anul 2004, figurând cu numărul de înregistrare J08/ 1455/ 2004, şi avea cont deschis la Eurombank Braşov. Firma avea ca obiect de activitate comercializarea de rulmenţi auto şi industriali, de producţie străină şi indigenă, dar şi comercializarea altor