Din Hagi al finanţelor, cum se crede, Nicu Văcăroiu vrea să devină un Mutu al artelor plastice. Işi dă cu părerea, la probozeală, despre o expoziţie de la ICR New York şi visează să-l vadă anchetat pe Patapievici. (Sînt convins că ştiţi toată povestea, n-o reiau.) Nu e singurul, azi. Cu cîteva luni în urmă, Curtea de Conturi ofta că nu-l poate prinde cu nereguli pe acelaşi Patapievici. E o mizerie cu repetiţie în care se schimbă doar protagoniştii acuzaţiilor. Dacă prin absurd,în urma sugestiei celui de-al doilea om în stat, Patapievici ar fi anchetat pentru expoziţia de la New York, în solidar cu directoare ICR NY, Corina Şuteu, asta le-ar oferi amîndurora posibilitatea să-i pună zdrobitor la punct pe cei care-i acuză infam sau prosteşte, fără să fi văzut expozitia şi mai ales fără minima competenţă de a o pune în context. Galeriile de artă din N.Y. sînt pline de lucrările „provocatoare” ale unor artişti care vor să atragă atenţia asupra lor. Să fie şi înjuraţi, dar să se vorbească – şi să se scrie, dă, Doamne, şi despre ei!

Ca opinie personală, o zvastică pusă pe fundul unui ponei roz (era să scriu rozaliu), e tot atît de periculoasă ca simbol nazist (?) cît ar fi mustaţa lui Hitler tatuată pe fesele unei prostituate. Iar zvastica e puţin mai veche, cu cîteva zeci de secole, decît nazismul.

N-aş fi scris toate astea dacă, puţin mai devreme, nu-l auzeam pe Traian Băsescu spunînd că l-a rugat pe Văcăroiu să vegheze asupra României în cele trei zile cît va fi el la Beijing şi să-l sune dacă se întîmplă ceva. E adevărat că Băsescu nu i-a lăsat în scris preşedintelui Senatului să aibă grijă de ţară în absenţa lui. Dar ce te faci dacă Nicu Văcăroiu îi telefonează: „Alooo, nu vă mai aud domnu preşedinte!” şi zice apoi „Şo pe Patapievici!” ca din partea Preşedinţiei.

Chiar dacă nu va pune mîna pe telefon, aş băga mîna în foc că măcar într-una dintre