De ce ar trebui sa ne mire faptul ca, in Romania, o comisie parlamentara condusa de Adrian Paunescu va ancheta activitatea unui Institut condus de H.R.Patapievici? Un eveniment normal in buna traditie a celor sase decenii de neintrerupta dominatie comunista a Romaniei. Dar tanara generatie continua sa fie uimita de tupeul „generatiei turnatorilor”.

Dezbaterea iscata de prezenta celor doi profesori fosti informatori in cadrul Scolii de Vara, organizata la Berlin sub umbrela Institutului Cultural Roman, a fost deja deturnata in directia unor rafuieli politice. Marti, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a cerut Comisiei de Cultura a Parlamentului sa initieze o ancheta a activitatii Institutului Cultural Roman, ca urmare a articolelor din presa. Zgomotul creat de o parte a mediei romanesti acopera, pentru a cata oara, esentialul unei dezbateri vitale pentru societatea romaneasca: ce atitudine adoptam in privinta fostilor informatori ai securitatii, a caror alura profesionala si intelectuala ii face nedispensabili mediului academic?

Precedentul compromisilor din Germania

Aceasta dilema este departe de a aparea pentru intaia oara in istoria unei tari europene. Cazul Germaniei postbelice si a denazificarii ei, care continua oficial si la sase decenii dupa sfarsitul razboiului, poate reprezenta cel mai bun studiu de caz. Daca in 1966 numirea democratica a lui Kurt-Georg Kiesinger, fost membru important al partidului nazist, in functia de cancelar al R.F.G. a declansat demonstratii ale studentilor si manifeste revoltate ale celor mai respectati scriitori si intelectuali germani, Romania de dupa 1989 a privit aproape calma instalarea la fel de democratica a unui fost inalt demnitar comunist in functia de presedinte al tarii. In acest context, este izbitoare similaritatea dintre Germania si Romania: ambele au practicat un comportament recuperat