Am asezat in fata lui Sever Voinescu mai multe cuvinte. A iesit ceva cu adevarat savuros.
Asadar:
Jurnalistule!
N-ai nimerit-o. Mai toată lumea s-a referit la mine ca la “jurnalistul care intră în politică”. Totuşi, eu nu am fost niciodată jurnalist. Am fost comentator politic, invitat al “Cotidianului”. Nu oricine scrie la ziar este jurnalist – asta ar trebui să ştie, în primul rînd, jurnaliştii. Să fiu mai precis: jurnalismul este o meserie cu regulile ei stricte. De pildă, jurnalistul este ţinut de regula celor trei surse de informaţie, jurnalistul trebuie să se supună principiului “auditur et altera pars”, jurnalistul trebuie să redea echilibrat (inclusiv în privinţa spaţiului alocat) toate punctele de vedere implicate în situaţia pe care o descrie etc. Textele livrate de comentatori nu trebuie să se supună nici uneia dintre aceste reguli. Ele sînt texte de opinie, de interpretare personală a evenimentului. Sigur că trebuie să fie argumentate, persuasive dacă se poate, dar nu trebuie să cuprindă, de pildă, şi punctul de vedere al celui care este, eventual, criticat. Asta e diferenţa dintre comentariu (căruia i se zice abuziv “editorial”, căci editorialul exprimă punctul de vedere al conducerii ziarului, direcţia ziarului şi nu punctul de vedere al comentatorului invitat) şi produsul jurnalistic, fie el ştire, informaţie, anchetă sau ce-o fi. Scriem împreună la acelaşi ziar, dar ceea ce produce comentatorul este cu totul altceva decît ceea ce produce jurnalistul. Vorba dlui Tolontan, unul dintre cei care a înţeles imediat şi precis despre ce e vorba, jurnalismul nu este nici superior, nici inferior analizei/comentariului politic – este, pur şi simplu, altceva. În context, intrarea mea în politică a fost comentată în fel şi chip. Au fost unii care au spus că decizia mea decredibilizează întreaga breaslă a jurnaliştilor. Nu pot să cred aşa ceva.
