Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Forminte: „Ne luptăm ca întotdeauna!”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 august 2008 ·

Nicolae Forminte va participa pentru prima oară la Jocurile Olimpice în calitate de antrenor-coordonator al lotului naţional feminin de gimnastică al României, funcţie pe care a preluat-o în 2005. Sursa: Rompres

Tehnicianul este îngrijorat de lipsa de sprijin pentru acest sport în România. Forminte nu se teme de un arbitraj potrivnic în China, dar promite că fetele vor da totul. Ca întotdeauna. EVZ: Avem motive să privim optimist competiţia din China?

Nicolae Forminte: Noi am cam trăit din sistemul gândit înainte de 1989, suntem aproape de fundul sacului şi nu ştim ce să punem la loc. Şi atunci, lumea se sperie, se lamentează. Dar eu am încredere, ştiu cum au lucrat fetele, am făcut toate eforturile necesare şi ne aşteptăm la rezultate pe măsură. De ce avem nevoie pentru a triumfa? De sănătate. Dacă voi avea tot lotul valid, ca la Clermont-Ferrand, la Europenele de acest an, putem face lucruri mari. Ne vom lupta ca întotdeauna! „Au mai fost Olimpiade speciale” Americancele au ceva probleme de lot, rusoaicele sunt într-o perioadă de tranziţie, rămân chinezoaicele principalele adversare? Într-o astfel de competiţie totul contează, inclusiv arbitrajul. De la Montreal încoace, arbitrajul e important. Au mai fost Olimpiade desfăşurate în condiţii „speciale”, la Berlin în 1936, la Moscova în 1980. Abia când se va întâmpla ceva necurat am putea comenta despre un ajutor dat chinezoaicelor. Până atunci, toţi avem aceleaşi şanse. Contează mult şi norocul. Pentru noi vor fi şi medalii. Câte vor fi, dacă vor fi, asta numai Dumnezeu ştie. Pe mine altceva mă doare. Ce anume? Că toţi vorbesc despre sport ca de un ambasador important al României, dar se fac prea puţine pentru a ajuta acest „ambasador”... Nicolae Forminte Data naşterii: 17 octombrie 1956; Palmares: Mondiale - 3 medalii de argint, 2 de bronz, Europene - 4 medalii de aur, 6 de argint şi 4 de bronz; Distincţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°