Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronii fac legea în grădiniţele particulare

Publicat in Gandul, miercuri 6 august 2008 ·

Directorul a preferat să-l dea afară pe copil, decât să-i anunţe părinţii

În Pipera există 7 grădiniţe particulare şi nici una de stat

Pleci liniştit în concediu cu familia, iar la întoarcere constaţi cu stupoare că patronul grădiniţei parti­culare unde este înscris copilul tău ţi-a aruncat copilul în stradă. S-a întâmplat la Grădiniţa „Tinkerbell”, situată în zona rezidenţială Pipera, din cauza lipsei de comunicare între grădiniţă şi familie. La aceasta se adaugă şi faptul că în Pipera există 7 grădiniţe particulare şi nici una de stat. Astfel patronii se consideră îndreptăţiţi să-şi apere propriile interese pentru că locuitorii acestei zone rezidenţiale se presupune că sunt plini de bani. Gabriela Mândrea este o mămică păţită. Anul trecut l-a înscris pe Răducu la grădiniţa cu pricina. Pe 12 iunie, anul acesta, pentru că avea concediul programat în perioada 15 iunie-15 iulie, i-a transmis un mail directorului unităţii, dl. Vlad Voicu.

A ales această modalitate de comunicare deoarece personalul grădiniţei nu prea comunica cu familia, după cum spune dumneaei. „Nu am avut un număr de telefon al educatoarei, am solicitat programa ca să-l pot ajuta pe Răducu seara şi primeam de-abia săptămâna următoare ce s-a studiat. Prin martie a plecat educatoarea şi aveau doar suplinitor, dar pe noi nu ne-au anunţat!”, ne-a spus dna. Mândrea. Aceasta i-a scris directorului că Răducu va lipsi în perioada 15 iunie-15 iulie şi că va plăti 575 lei pentru iunie şi 575 lei pentru iulie. Nu a primit nici un răspuns de la conducere că este în ordine sau nu. La întoarcerea din concediu, când a mers la grădiniţă, pe 14 iulie, i s-a dat notificarea cu rezilierea contractului. Motivul prevăzut în contract: neachitarea obligaţiilor contractuale prin care şi-a asumat angajamentul de plată integrală pe luna iunie.

„Profită pentru că ştiu că nu ai ce face!”

Mama c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fiica lui Ioan Crișan, afaceristul ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, în arest după ce și-a rupt brăţara de monitorizare

HotNews acum o ora
Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în explozia maşinii sale, şi-a distrus brăţara de monitorizare. Poliţiştii i-au montat o altă brăţară și au sesizat Curtea de Apel Timişoara, care urmează să stabilească noi

Marine Le Pen, condamnată în dosarul în care este acuzată de deturnare de fonduri publice. Ea nu va mai putea candida la alegerile prezidenţiale din 2027. Marine Le Pen a plecat de la tribunal înainte să-şi afle pedeapsa

News.ro acum o ora
Şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen a fost condamnată luni de un Tribunal Corecţional, la Paris, la o pedeapsă de ineligibilitate cu execuţie provizorie - adică aplicată imediat, fără a putea fi modifiată inclusiv în cazul unui apel - în dos

Suveraniștii la putere într-un sondaj comandat de Nicușor Dan: George Simion și Victor Ponta ar intra în turul 2

Wall-Street.ro acum o ora
Într-un nou sondaj de opinie realizat la comanda edilului Capitalei, acesta nu este cotat cu șanse să intre în turul 2 al prezidențialelor din mai. Conform casei de sondare Verifield care a realizat sondajul, George Simion și Victor Ponta ar fi pref

Vicepremierul italian, despre sentința în cazul Le Pen: „Un film prost pe care îl vedem și în alte țări, cum ar fi România”

Ziare.com acum 36 minute
Vicepremierul italian Matteo Salvini a reacționat luni, 31 martie, după decizia justiției franceze de condamnare a aliatei sale Marine le Pen. Salvini spune că sentința este un „film prost” pe care îl vedem în alte țări, precum România. El a făcut r

Simularea Evaluării Naționale: 64% dintre elevi au luat NOTE mai mari sau egale cu 5 la proba de Limba Română

Gandul acum 37 minute
64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5 la Limba Română, în timp ce aproape 72% au luat note de trecere la matematică și 89% la Limba maternă, potrivit rezultatelor la simularea Evaluării Naționale publicate luni de Ministerul Educație

Traian Băsescu afirmă că SUA au o singură problemă în relația cu România: „Se pune astfel sub semnul întrebării anularea alegerilor din noiembrie”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat luni că actuala administrație a Statelor Unite are o singură problemă legată de România „Problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special

Un nou episod de răcire semnificativă, urmat de temperaturi de până la 20 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Această săptămână va aduce o încălzire ușoară a vremii în toate zonele țării, cu maxime termice ce vor oscila între 16 și 18 grade, însă către finalul săptămânii vremea se va răci brusc și semnificativ, pentru câteva zile, conform meteorologilor. Du

Ministrul Mediului: Orice urs care intră în localitate şi pune în pericol viaţa omului trebuie împuşcat. Nu există altă soluţie

HotNews acum 2 ore
Mircea Fechet spune că alungarea şi relocarea urşilor sunt „instrumente” care nu par să dea rezultate pentru ca aceste animale sălbatice să fie ţinute departe de zonele populate şi să nu atace oameni, astfel că imediat ce constată că un urs intră în

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile au evacuat zona. Traficul rutier a fost blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert/ Operaţiunea de transvazare, încheiată - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ au anunţat că populaţia din zonă a fost evacuată. Substanţa

Cine este bărbatul sfâșiat de urs pe o stradă din Predeal, seara trecută

HotNews acum 6 ore
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, în stațiunea Predeal, este salvamontist. El se afla în timpul liber şi se întorcea acasă în momentul în animalul i-a ieşit în cale şi s-a năpustit asupra lui. „Confirmăm faptul că persoana atacată de urs est

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/17°
mar.

10°/15°
mie.

10°/16°
joi

8°/12°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

7°/11°
Constanta
acum

11°
lun.

7°/13°
mar.

6°/11°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

8°/14°
mar.

7°/15°
mie.

8°/15°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

12°
lun.

8°/12°
mar.

6°/15°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°