Un tânăr de 26 de ani din Cluj-Napoca, care pretindea că e poliţist, a fost reţinut în arestul IPJ Bihor, după ce a fost prins în flagrant, aseară, la o firmă din Aleşd, în timp ce îi cerea patroanei 5.000 de euro pentru rezolvarea situaţiei şcolare a fiicei acesteia, elevă la un liceu din Oradea.
Potrivit unui comunicat de presă al DGA Oradea, “ofiţerii anticorupţie au început verificările în baza unor informaţii conform cărora, o persoană care s-a recomandat a fi ofiţer în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, a pretins şi primit, în perioada iunie-iulie 2008, sume de bani, totalizând 4.300 de euro, de la o persoană din Aleşd, judeţul Bihor. Acesta a promis persoanei respective că-i va facilita fiicei sale, elevă la un liceu din Oradea, încheierea situaţiei şcolare la mai multe discipline unde avea corigenţe şi mutarea ei la o altă unitate de învăţământ, afirmând ca are influenţă asupra unor profesori”.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că bărbatul că nu este angajat al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, el fiind reţinut în arestul IJP Bihor, pentru trafic de influenţă.