Joi, 31 iulie. Ma incapatanez si astazi sa merg la munca, desi stiu ca la finalul lunii voi fi platit cu 1050 de lei. Pana la pranz sunt calificat instantaneu in specialist in placari cu rigips si montare de sisteme de aerisire. De la seful de echipa, nea` Nicu, aflu ca nimeni de pe santier nu are calificare. El insusi a ajuns sef de echipa dupa ce zeci de ani a muncit ca strungar. Un inginer ratacit pe santier se plange sefilor ca peretii sunt strambi, ca materialele folosite sunt improprii. Unul din superior il linisteste: “las-o ba ca merge si asa, ca din avion nu se vede”. Inginerul lucreaza totusi pe un santier de 200 de milioane de euro.
La amiaza ma imprietenesc cu un grup de pensionari. Din cauza pensiilor mici, sunt nevoiti sa construiasca apartamente de lux in valoare de sute de mii de euro.
Pe santierul din Pipera dimineata e haos: lumea se cearta, muncitorii se schimba prin baraci, sefii de echipe isi beau cafeaua si discuta despre stirile de la televizor. Pe santier nu exista plan de munca. Totul se face dupa ureche. Desi programul incepe la 7, muncitorii isi iau uneltele in primire abia pe la opt. Tot atunci vine si patronul.
Astazi, de serviciu la echipa e “Balaurul”, un tanar care seamana cu un vanzator de legume si care vine pe santier in jeansi si camasa. Balaurul e fratele lui Marius, omul care m-a angajat ieri. “Tu mergi la vopsit tevi, ba nu, mergi la descarcat... Stai asa, nu, de fapt esti la echipa cu nea` Valoare... Ai montat tubulatura pana acuma? Nu, lasa ca nu-i mare scofala”, spune Balaurul. In final ajung sa lucrez cu nea` Nicu, care e un fel de sef de echipa mai mic. Nea` Nicu e sotul lui tanti Maria, femeia de serviciu. Ea spune ca a venit pe santier pentru ca primeste dublu fata de banii castigati ca femeie de serviciu in Carefour.
De la strung la profiluri, dibluri si negrese
Asa se const
