Revărsarea apelor a distrus drumurile, a doborât pietrele de pe munte, a izolat copiii şi bătrânii. Neputincioşi, adăpostiţi în poduri şi pe acoperişuri, oamenii au privit cum tăvălugul le ia în râs viaţa... În stânga ape, în dreapta ape, în faţă şi în spate ape. De sub ele, se mai vede câte o jumătate de casă, o ulucă de gard sau coroana unui copac. Ca într-un film horror, cu imagini din apocalipsă. Unii văd în asta semne de Sus. Alţii se-ntreabă cu ce au greşit. Bătrânele plâng şi îşi murmură nenorocirea într-un colţ de batic, să audă numai ele. „Necazul tot la sărac trage“. Nu aveau bogăţiile pământului, dar urmaşii dacilor liberi nu au stat cu mâinile în sân. Acum, o vor lua de la capăt. Cu câteva zile în urmă, era senin. Acum, totul e apă. Despre comuna Moldoviţa se spune că a fost atestată documentar prin anul 1443, formându-se cumva ca o comunitate liberă, la hotarele pădurilor Mănăstirii Moldoviţa, prin stabilirea păstorilor ardeleni aflaţi în transhumanţă. Târziu, în zilele noastre, a fost înfiinţat „Muzeul Satului“ pentru conservarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei hutule. Prin 2006, au fost ridicate un adăpost pentru practicarea turismului ecvestru şi două secţii pentru valorificarea fructelor pădurii, care produc dulceţuri şi siropuri naturale din fragi, afine, zmeură, mure, merişoare, dar şi murături din ciuperci - gălbiori, hribi, ghebe etc.
„Oameni pentru oameni“ 12 kilometri din tronsonul Moldoviţa - Argel, 16 kilometri de drumuri comunale, 39 de poduri din lemn, 420 de gospodării inundate, 5 case şi anexele lor luate de viitură, 510 hectare de teren agricol inundate şi alte 50 luate de viitură. Aşa arată, în cifre seci, bilanţul potopului abătut asupra comunei Moldoviţa. „Nenorocirea nu s-a încheiat. Apele au afectat reţeaua electrică, fiind distruşi trei stâlpi de înaltă tensiune, 26 de stâlpi la reţeaua de medie tensiune şi 20 de
