Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clanul lui Cîrpaci a rămas fără un palat

Publicat in Adevarul, miercuri 6 august 2008 · ·

Primăria a pus ieri în executare, la peste patru ani, o sentinţă a Judecătoriei care prevedea demolarea unui palat ţigănesc construit ilegal Primăria acţionează cu două viteze:

Primăria a pus ieri în executare, la peste patru ani, o sentinţă a Judecătoriei care prevedea demolarea unui palat ţigănesc construit ilegal

Primăria acţionează cu două viteze: încet şi foarte încet. În iunie 2004 justiţia a decis demolarea palatului construit ilegal de Duşan Cîrpaci. Decizia a fost aplicată abia ieri.

Demolarea a fost tergiversată prin instanţe şi diverse corespondenţe între serviciile Juridic, Urbanism şi Patrimoniu ale municipalităţii. În cele din urmă, ieri, palatul a fost dărâmat.

"Demolarea este stabilită de instanţă şi dispusă de un executor judecătoresc", spune Radu Gyulai, de la serviciul Executări al primăriei. Pe strada Ialomiţa au fost mobilizaţi zeci de agenţi de la Poliţia Comunitară şi muncitori care au început demolarea palatului lui Cîrpaci.

Proprietarii nu au avut altceva de făcut decât să asiste pasivi la demolare, după scurte proteste inutile. "Nu e vorba de etnie, e vorba de demolarea unei construcţii ilegale", a declarat viceprimarul Adrian Orza.

Fiica proprietarului, Elena Cîrpaci, a acuzat un inspector de urbanism al primăriei că a cerut mită.

Baştanul s-a apărat cu legitimaţia

"Nemeş îl cheamă şi ne-a cerut 20 de mii de euro pentru el şi pentru primar ca să scăpăm de demolare. Vă daţi seama că nu băgam sute de mii de euro dacă nu era promisiunea lor", a declarat Cîrpaci. "Ţiganii spun orice acum.

Dimineaţă ziceau că am cerut spagă o mie de euro, acum au urcat la 20.000. Sunt minciuni", a replicat inspectorul Nemeş. În jurul orei 13, la faţa locului, au apărut două limuzine BMW de lux din care a coborât Cîrpaci Gradu, unul din liderii baştanilor din Timişoara. El a fluturat în faţa poliţiştil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 44 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ucraina va suplimenta cheltuielile militare cu 12 miliarde de dolari. Zelenski a semnat legea

Ziare.com acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a semnat legea care mărește cheltuielile militare ale Ucrainei cu 12 miliarde de dolari. Șeful statului a ratificat această lege la data de 21 septembrie 2024, după ce, cu patru zile mai înainte, textul legii fusese a

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum o ora
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 8 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°